ULTIMA ORĂ, ACTUALITATE, ECONOMIC, SANATATE

Comportament al unor companii farmaceutice, sancționat de Consiliul Concurenței

Consiliul Concurenței a dat publicității un Comunicat prin care arată că, cinci companii farmaceutice străine, care prin practicile lor au pus în pericol viața pacienților” români, au fost sancționate. Sigur, este foarte bine că astfel de practici sunt sancționate dur, dar oare aceste companii mai au dreptul moral de a-și mai desfășura activitatea pe teritoriul României, pe de o parte? Pe de altă parte, oare cei implicați nu ar trebui, dincolo de amenzile pe care evident că le pot plăti din profiturile exorbitante și imorale, să fie deferiți justiției pentru a lua calea inchisorilor?

Consiliul Concurenței a sancționat cinci companii farmaceutice, furnizoare de imunoglobuline și alte medicamente derivate din plasma umană, precum și asociația reprezentativă a sectorului producătorilor de terapii cu proteine plasmatice – PPTA (Belgia) cu amenzi în valoare totală de 353.393.694 lei (aprox. 71 milioane euro).

Companiile sanctionate sunt:

1. Baxalta Gmbh, Elveția: 109.372.066 lei;

2. CSL Behring Gmbh, Germania: 76.840.182 lei;

3. Biotest AG, Germania: 25.512.194 lei;

4. Kedrion Spa, Italia: 16.111.871 lei;

5. Octapharma AG, Elveția: 125.181.860 lei;

6. PPTA, Belgia: 375.521 lei.

În urma investigației, declanșate în 2018, autoritatea de concurență a constatat că, în perioada 2015-2018, cele cinci companii au adoptat o strategiecoordonată, care a vizat limitarea şi, chiar, întreruperea aprovizionării pieţei româneşti cu imunoglobuline, cu scopul de a exercita o presiune asupra autorităților de a suspenda taxa clawback pentru medicamentele derivate din sânge uman sau plasmă umană. În acest fel, companiile urmăreau să își creeze un avantaj comercial, respectiv ameliorarea marjelor de profit.

PPTA a facilitat aceste practici anticoncurențiale și a contribuit prin propriile acțiuni la atingerea obiectivului comun, depășind, prin aceasta, sfera activităților specifice la nivelul unei asociații cu scopul de a influența procesul legislativ.

Lipsa accesului la imunoglobuline, ca medicamente esențiale destinate tratamentului unor multiple afecțiuni grave, a pus în pericol viața pacienților și a determinat autoritățile să adopte măsuri de criză pentru a asigura medicamentele necesare pacienților, prin declanșarea Mecanismului European de protecție civilă, ceea ce indică, implicit, amploarea gravității situației generate pe piața națională.

Decizia Autorității de Concurență, care va fi publicată în formă neconfidenţială pe pagina web a instituției, www.consiliulconcurentei.ro, poate fi atacată la Curtea de Apel București.” (Biroul de Presă)