DIN TRANSILVANIA, LIFESTYLE, ECONOMIC

Comună cu 86 de oameni, salarii de mii de euro

România are 2.862 de comune. 90 la sută dintre ele nu au resurse proprii pentru a susține aceste cheltuieli, așa că au cerut guvernului bani pentru a se întreține până la sfârșitul anului.

Problema reorganizării teritoriale pentru a diminua cheltuielile revine periodic în discuție, dar nicio guvernare nu are curajul să o pună în practică. Ultimele alegeri locale au costat aproape 200 milioane de euro, în condițiile în care există localități cu câteva sute de locuitori, unde, potrivit legii, trebuie organizate secții de vot. La rândul lor, aceste unități teritorial administrative au viceprimari, consilieri locali, secretari, referenți, paznici care trebuie plătiți. Cum banii din taxe și impozite nu ajung nici pentru plata acestor venituri, se pune problema cum ar putea astfel de localități să se dezvolte, altfel decât cu bani de la stat. În cele mai multe cazuri, până și salariile celor care lucrează la primărie și consiliul comunei sunt acoperite tot din banii de la buget.

Cea mai mică comună din țară este Brebu Nou din Caraș Severin. Potrivit recensământului din 2011 avea 86 de locuitori. Nouă ani mai târziu, pe 27 septembrie, pe listele electorale erau înscriși 273 de cetățeni cu drept de vot. 87 dintre ei au votat la singura secție amenajată în căminul cultural din localitate, alți 160 de cetățeni au votat pe liste suplimentare. În total, 251 de votanți. A fost reales primarul în funcție, cu 58%. Anul trecut a încasat 4.800 de lei pe lună. Prin ordonanța din 10 septembrie, guvernul a alocat comunei 250.000 de lei din fondul de rezervă pentru a putea funcționa până la sfârșitul anului.

Comuna Bătrâna din Hunedoara avea în urmă cu zece ani, 124 de locuitori. La alegerile locale recente, au fost înscriși pe liste 167 de cetățeni și au votat 150 dintre ei. A fost un singur candidat care a fost ales cu 100%. Comunitatea are 9 consilieri locali, primar, viceprimar și secretar. Indemnizația primarului a fost 58.000 de lei pe tot anul trecut, iar de la Guvern a primit 100.000 de lei în urmă cu o lună pentru a acoperi cheltuielile curente.

Ceru Băcăinți care are 266 de locuitori și 184 de clădiri locuite. În 2018, primăria avea 8 angajați și 8 consilieri locali. Secaș din județul Timiș avea în 2011 doar 293 de locuitori. Primăria are 10 posturi – 4 de funcționari publici și 6, personal contractual, plus 9 consilieri locali. Anul trecut, primarul a încasat o indemnizație de 70.000 de lei. Cea mai mică comună din Arad este Șiștarovăț. În 2011 avea 326 de locuitori și 225 de case. Comuna Bogda din Timiș avea la ultimul recensământ 446 de persoane. Potrivit datelor oficiale, comuna Pardina din Tulcea are 502 locuitori. Comuna Cozma din județul Mureș avea în 2011 nu mai mulți de 554 de locuitori. Râu Sadului din Sibiu are 557 de locuitori. Vulturu este o comună din Constanța care la ultimul recensământ avea 610 locuitori.