Comunicat de presă – APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează cu privire la faptul că astăzi, 9 mai 2017, directorul general, domnul Adrian Pintea, a primit la sediul instituției, vizita unei delegații a Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților a Republicii Cehe, cu participarea extraordinară a excelenței sale domnul Vladimir Války, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Cehe în România.

Din delegație au mai făcut parte domnul Milos Babis, membru al comisiei, domnul Josef Kott, membru al comisiei, doamna Marie Pěnčíková, membră a comisiei, domnul Tomá? Vrba, membru al comisiei și domnul Milan Peprnik, ministru consilier cu probleme economice.

Delegația parlamentară cehă a fost însoțită, din partea Camerei Deputaților din cadrul Parlamentului României, de domnul deputat Alexandru Stănescu (PSD), vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie Alimentară și Servicii Specifice, domnul deputat Dan Ciocan (PSD), secretar al comisiei, domnul deputat Păle Dănuț (PSD), membru al comisiei.

Evenimentul a avut loc în contextul vizitei delegației parlamentare cehe în România, desfășurată în perioada 8-11 mai 2017, condusă de doamna Dana Váhalová, membră a Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților a Republicii Cehe.

Principalele aspecte discutate au fost legate de starea și structura agriculturii din cele două țări, sistemul și mărimea exploatațiilor agricole, sistemul de management pentru agricultură și pentru industria alimentară. APIA a prezentat operațiunile derulate în cadrul instituției, respectiv schemele și măsurile gestionate în vederea implementării mecanismelor europene și naționale de susținere a fermierilor, precum și structura organizatorică și sistemul informatic utilizat.

SERVICIUL RELAȚII CU PUBLICUL ȘI COMUNICARE

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.