Condiții bune de schi în majoritatea stațiunilor montane.

În majoritatea staţiunilor montane, condiţiile de schi sunt foarte bune, iar hotelierii se aşteaptă la un număr mare de turişti, având în vedere că şi elevii sunt în vacanţă.

În ciuda temperaturilor din ultimele zile, care au fost mai ridicate decât normalul perioadei, în cele mai multe staţiuni de la munte stratul de zăpadă variază între 30 şi 70 cm.

Sunt condiţii optime de schi pe pârtiile din Braşov, Valea Prahovei şi Maramureş, iar la Păltiniş se va desfăşura şi un concurs de anduranţă, 12 ore de schiat continuu pe nocturnă.

La Arieșeni stratul de zăpadă măsoară 60 de centimetri, condițiile fiind excelente pentru schiat. La fel și în stațiunile Cavnic și Straja.

Şi staţiunile din Harghita sunt pregătite pentru sporturile de iarnă, iar pensiunile şi hotelurile sunt ocupate în proporţie de aproape 80%. La Sovata și Borsec, stratul de zăpadă măsoară în jur de 50 de centimetri.

Şi în staţiunea Parâng din Valea Jiului are loc la acest sfârşit de săptămână o nouă ediţie a evenimentului Winter Tour, în cadrul căreia turiştii sunt aşteptaţi să se bucure de pârtii de calitate, de concursuri cu premii, dar şi de posibilitatea de a testa ultimele tipuri de schiuri apărute pe piaţa de profil.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.