Consilierul municipal PNL Bistrița, avocat Diana Morar: „PSD conduce Primăria Bistrița de 10 ani și brusc s-au trezit că centrul istoric arată foarte urât.”

Avocatul Diana Morar, consilier municipal PNL Bistrița și președintele OFL Bistrița-Năsăud, critică în termeni foarte duri, atitudinea viceprimarului municipiului Bistrița, Cristian Nicolae, în ceea ce privește poziția sa în legătură cu cladirile din centrul istoric al orașului:
„Din prea multă disperare, în fiecare săptămână administrația PSD concepe subiecte populiste crezând că astfel își spală rușinea.Viceprimarul Niculae e paralel cu realitatea și obiectivele sale sunt la stadiul de hârtii. La fel cum copiii de grădiniță desenează scrisori pentru Moș Nicolae, la fel promite și viceprimarul Niculae că va dezvolta un program de reabilitare a fațadelor din Centrul Istoric.
Viceprimarul Niculae a mai promis o serie de obiective: 10 străzi asfaltate în fiecare an, a promis un cartier al tinerilor , spații verzi și parcări asfaltate la blocurile sociale, a promis fluidizarea traficului, străzi iluminate, promite că va schimba Bistrița și într-atâtea promisiuni a zis că va demola stadionul Jean Pădureanu. Între timp a uitat de această gafă și a promis altceva.
Evident că nu îl doare gura, dar în loc să promită ar fi bine să facă ceva! Să arate un singur proiect pe care l-a implementat de când e viceprimar. Reparațiile la pasajele care-au costat milioane de euro au fost coordonate de însuși viceprimarul Niculae însoțit de fotografii săi. Ar trebui să meargă să le pozeze și acum, la câteva luni de la reparațiile cu care s-a lăudat și să constate că e nevoie de o nouă sesiune foto. Pentru noi reparații, evident.
Reabilitarea centrului istoric este o nouă promisiune lansată de viceprimarul Niculae, care a ieșit din birou și s-a dus la adunat voturi. Lumea a votat PSD cu iluzia că vor face câte ceva, nu pentru promisiuni electorale. Municipiul Bistrița e condus de 10 ani de administrația PSD și brusc s-au trezit că centrul istoric arată foarte urât.  Primăria Bistrița a ignorat total programul de reabilitarea a fațadelor. În loc să dezvolte un program integrat de restaurare, administrația PSD a risipit bani pe lucrări prost executate, pe reparații la pârtia de schi și pe excursii în străinătate, dar putea realiza un fond pentru reabilitarea centrului istoric. 
Locatarii caselor din centrul istoric puteau fi într-o Asociație care ulterior să acceseze fonduri europene sau să solicite finanțare de la bugetul local sau chiar de la Ministerul Culturii unde se află și Alexandru Pugna. O administrație eficientă concepe strategii și programe reale, pe care le implementează și nu se concentrează pe fotografii stradale, pe la porțile oamenilor. 
Dacă în fiecare an s-ar fi restaurat cinci case, la această oră întreg Centrul Istoric era aproape gata și puteam avea clădiri la fel ca Sibiul sau ca-n Alba Iulia.Timp de 10 ani, Serviciul Urbanism nu a făcut nimic în acest sens și după ce orașul a fost distrus din punct de vedere estetic, s-a trezit un viceprimar oarecare și face poze pe teren.  
Scutirea de la plata impozitelor e de aproximativ 200 de lei pe an, iar documentația tehnică și avizarea, de asemenea. Pentru că vorbim de o fațadă, până la urmă. Investiții pentru clădirile istorice nu au fost cuprinse pe bugetul din 2019 și de fapt  îi amăgiți pe cetățeni când le spuneți că Primăria Bistrița va suporta o parte din cheltuieli. Aceste promisiuni reprezintă un sprijin populist al unei administrații impotente, care nu știe să atragă finanțări și să găsească soluții financiare viabile.
Tovarășul Niculae, personal vă încurajez să faceți cât mai multe poze electorale și să promiteți cât mai mult. Știți de ce? Pentru că în acest fel arătați tuturor bistrițenilor ce proiecte ați ratat în cei 10 ani de incompetență PSD, timp în care ați avut la dispoziție două exerciții financiare europene și buget total de aproximativ 500 de milioane de euro.
️Considerăm că a trecut vremea promisiunilor și bistrițenii s-au lămurit, iar în campaniile electorale ce urmează o să răspundeți pentru tot ce puteați face și nu ați făcut. Fiți convins de asta. Atât dumneavoastră, cât și întreaga administrație PSD.”
sursa: Facebook Diana Morar

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.