Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care AIK Energy LTD preia compania Valahia Gaz SRL.

AIK Energy LTD desfăşoară activităţi, precum: extracţia gazelor naturale, comercializare en-gros de electricitate şi gaze naturale, vânzare en-gros de ţiţei şi produse petroliere. În România, activitatea AIK se desfăşoară prin intermediul AIK Energy LTD – sucursala Bucureşti, care are ca obiect principal de activitate comercializarea combustibililor gazoşi prin conducte.
Valahia Gaz SRL, importator de gaze naturale, are ca principal obiect de activitate comercializarea combustibililor gazoşi prin conducte.

Părţile implicate în operaţiunea de concentrare economică sunt active în sectorul gazelor naturale, desfăşurând activităţi de furnizare de gaze naturale în regim concurenţial, respectiv import de gaze naturale.

Furnizarea de gaze naturale este o activitate supervizată de către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

 

Recommended For You

About the Author: Seserman Alin