Creditele restante în creştere

Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor, înregistrată în luna octombrie 2018, se cifrează la 5,017 miliarde de lei, în creştere cu 0,9 % faţă de suma raportată în septembrie 2018, iar restanţele la creditele în valută au urcat cu 1,53 %, la 3,175 miliarde de lei- echivalent, conform unui raport al Băncii Naţionale a României, dat marţi publicităţii.

Totalul creditelor în lei atingea, în octombrie, nivelul de 163,76 miliarde de lei (cu 0,92 % peste valoarea din luna precedentă), din care 65,846 miliarde de lei erau sume contractate de agenţii economici şi 94,225 miliarde de lei împrumuturi efectuate de populaţie.

Creditele în valută totalizau 88,980 miliarde echivalent lei în octombrie 2018 (cu 0,68 mai mult faţă de septembrie), din care 47,189 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenţii economici şi 38,157 miliarde de lei credite luate de populaţie.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.