Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc vineri Izvorul Tămăduirii, o zi închinată Maicii Domnului. De Izvorul Tămaduirii, se sfințesc apele.
În prima vineri de după Paști, în fiecare an Biserica Ortodoxă prăznuiește sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. Acesta este un praznic închinat Maicii Domnului, care are rolul de a arăta importanța Născătoarei de Dumnezeu Fecioară în lucrarea mântuirii oamenilor. Numele sărbătorii aduce aminte de mai multe minuni care au fost săvârșite la un izvor din apropierea Constaninopolului.
Conform tradiției, la puțin timp înainte de a ajunge împărat, Leon cel Mare se plimba printr-o pădure de lângă Constantinopol. Acolo el întâlnește un bătrân orb care îi cere puțină apă și să îl ducă în cetate. Leon caută fără folos un izvor pentru a-l ajuta pe sărman. Ulterior, Leon o aude pe Fecioara Maria spunându-i: „Nu este nevoie să te ostenești, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure și luând cu mâinile apa tulbure potolește setea orbului și apoi unge cu ea ochii lui cei întunecați”.
Acesta ascultă de ceea ce Maica Domnului îi spuse și reuși să găseasca un izvor din care să îi dea orbului apă să bea. De asemenea, cu acea apă Leon îl spălă pe față pe bătrân, iar acesta din urmă începu să își recapete vederea.
După ce ajunge împărat, Leon ctitorește o biserică lângă acel izvor. Pe vremea lui Iustinian, pe când acesta suferea de o boală grea, împăratul se vindeca după ce a băut apa din acest izvor. Drept mulțumire, Iustinian ctitorește o biserică și mai mare, care va fi distrusă de otomani în anul 1453.
Conform credincioșilor, de-a lungul timpului acest izvor a vindecat foarte multe boli și a tămăduit o serie de răni și suferințe.
Credincioșii care vizitează Istanbulul se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Construcția actuală a fost construită în secolul al XIX-lea, însă în subsolul acesteia exista un paraclis din secolul V, unde se află chiar și astăzi izvorul cu apa tămăduitoare.
Obiceiuri de Izvorul Tămăduirii
În popor, agheasmă mai este cunoscută și ca aiasmă, cuvânt care provine de la iazma. În Dicționarul Explicativ (DEX), acest cuvânt cu sensul de „arătare urâtă și rea, nălucă, vedenie” este indicat la fel ca și în Dicționarul Limbii Române (DLR) cu etimologie necunoscută.
După ce preotul sfințește apa, acesta îi stropește pe credincioși în timp ce se cântă troparul: „Mântuiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvântează moștenirea Ta, biruința binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește, și cu crucea Ta păzește pe poporul Tău”. Astfel, în popor s-a reținut că scopul agheasmei este de a alunga duhurile rele.
Credincioşii duc cu ei acasă apă sfinţită, cu care stropesc gospodăria.
