ACTUALITATE, POLITICĂ

Cristian Diaconescu a fost ales președintele Partidului Mișcarea Populară

În cadrul congresului desfășurat duminică, 7 martie, la Sinaia, Cristian Diaconescu a fost desemnat noul lider al Partidului Mișcarea Populară.
În conducerea partidului se regăsesc Eugen Tomac, Ioana Constantin, Mihai Neamțu, Romulus Lucian, Dorel Onaca, foştii miniştri Valerian Vreme, Gheorghe Ialomițeanu ,Ion Ariton, Cristian Petrescu, foștii consilieri prezidențiali Virgil Păunescu și Adrian Rădulescu Rădulescu, istoricul Florian Bichir.
Noul președinte a prezentat și guvernul din umbră al partidului format din profesioniști, foști miniștri și persoane cu experiență administrativă și economică. Moţiunea sa, „România respectată” a fost votată de către 550 dintre cei 561 de delegaţi la evenimentul organizat online, cu participarea fizică a liderilor formaţiunii la Sinaia. El a transmis, la prezentarea moţiunii sale, că delegaţii PMP nu s-au reunit la congres pentru a ieşi ”la tarabă pentru un alt partid politic”.
Cristian Diaconescu: „Prin această moţiune, pe scurt, vă rog să daţi acestui partid solidaritate înţelepciune şi coerenţă la nivel local şi central şi îndrăznesc s mă oblig în faţa dumneavoastră, şi să vă promit, că eu am să-i dau un viitor”, le-a spus Cristian Diaconescu celor prezenţi fizic sau online.
Partidul Mișcarea Populară rămâne treia forță politică a țării, judecând după numărul de consilieri locali, consilieri județeni și primari pe care îi are. Chiar dacă n-a intrat în Parlament, PMP își menține un mare număr de aderenți și simpatizanți și un număr foarte important de aleși locali.
Delegaţii au votat de asemenea pentru renunţarea la fuziunea dintre PMP şi UNPR.
Congresul PMP a avut loc duminică, începând cu ora 12:00, la un hotel din Sinaia. Delegaţii PMP din întreaga ţară şi diaspora au votat electronic, fiind vorba despre 599 de membri de partid. Votul electronic s-a desfăşurat în paralel cu dezbaterile.