Criza imunoglobulinei a fost rezolvată pe termen mediu. Mai multe ţări s-au oferit să ne ajute

Criza imunoglobulinei a fost rezolvată pe termen mediu, a anunţat duminică prim-ministrul Viorica Dăncilă, la o televiziune de ştiri. Mai multe ţări s-au oferit să ne ajute, după ce statul român a declanşat mecanismul european de protecţie civilă.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, săptămână trecută, că în acest moment nu mai există nicio doză de imunoglobulină, iar sute de pacienţi sunt afectaţi. România a cerut oficial ajutorul ţărilor din UE şi NATO.

Compania Naţională „UNIFARM” SA va face demersurile pentru achiziţionarea tratamentului vital pentru pacienţii cu probleme grave de imunitate. Va acoperi şi costurile.

Potrivit datelor de la minister, în România sunt necesare lunar aproximativ 5.000 de doze de imunoglobulină, iar preţul unei doze este de aproximativ 100 de euro.

10.000 de doze ar urma să ne fie livrate, dar acestea sunt insuficiente. Ele vor ajunge pentru tratamentul pacienților pentru o perioadă de numai 2 luni.

Sunt acum sute de pacienți diagnosticați cu imunodeficiență primară, care nu au primit tratamentul de mai multe săptămâni. Cei mai mulți dintre ei sunt copii.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.