LIFESTYLE

Cum a ajuns data de 1 iunie să fie sărbătorită în peste 100 de ţări?

Ziua Internaţională a Copilului este sărbătorită pe 1 iunie, atât în România, cât şi în alte 50 de ţări de pe glob. Astăzi se celebrează copiii, miracolul naşterii şi al purităţii şi dreptul copiilor de a fi protejaţi.

Cum a apărut Ziua Internaţională a Copilului.

În octombrie 1953, un elev în clasa a VIII-a, le-a propus ideea membrilor Adunării Generale a Naţiunilor Unite, care au adoptat-o oficial un an mai târziu.

În 1954, Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF) a emis o recomandare care prevedea ca fiecare stat să dispună de o zi dedicată copiilor. Va fi marcată drept „o zi a fraternităţii şi înţelegerii între copiii de pretutindeni, a activităţilor dedicate promovării idealurilor şi obiectivelor Cartei ONU şi bunăstării copiilor din toată lumea“.

Nu toate ţările sărbătoresc Ziua Internaţională a Copilului la aceeaşi dată.

Există o teorie care spune că data de 1 iunie a fost aleasă după ce un consul chinez a adunat la un loc mulţi copii fără părinţi pentru a sărbători Festivalul Dragonului (care picase în acel an în data de 1 iunie). Acest eveniment leagă ziua 1 iunie şi de socialism, în unele state fiind considerată o sărbătoare comunistă.

ONU marchează această zi la 20 noiembrie, data la care a fost adoptată Declaraţia Drepturilor Copilului, în 1959.   1 Iunie, Ziua Copilului este zi liberă în România Începând din anul 2017, în România, ziua de 1 iunie a fost marcată ca sărbătoare legală, ce le dă părinţilor şi nu numai dreptul a nu lucra, în ideea de a petrece timp cu cei mici.

La 16 noiembrie 2016, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legii prin care este modificat Codul muncii prin declararea zilei de 1 Iunie, Ziua Internaţională a Copilului ca sărbătoare legală în care nu se lucrează.