Uncategorized

Cum ajutăm ?

Cred ca ar trebui sa ne re-obisnuim cu ideea ca exista si alte moduri de a fi, a face, a avea decat manifestarea pe FB sau social media. De exemplu, cred ca ar trebui sa reconsideram ideea de bun simt ca putem ajuta cauza Ucrainei si altfel decat postand pe facebook si manifestandu-ne public sentimentele sau doleantele sau indignarile in social media. Nu ca asta nu ar fi bine. Dar nu e singura forma de manifestare si in mod cert nu intodeauna cea mai necesara, dezirabila sau eficienta.
Iar cand vine vorba de forma extrema a acestor manifestari – demascarile, impozitiile, somatiile, shaming-ul- ele nu numai ca nu ajuta dar transforma totul -in ciuda bunelor intentii- in ceva sordid. Ceea ce se pretinde a fi -si probabil este- o dorinta sincera de a fi de partea buna si a ajuta- se transforma in cu totul altceva: ceva toxic, deplasat si de multe ori penibil…
Sa nu mai vorbim de alt fapt elementar recunoscut de generatiile mai vechi dar care se trece mai nou cu vederea de cand cu social media: fiece om are viata lui. Poate ca cel, cea, cei pe care ii vizam cu demascarile, impozitiile, somatiile, shamingul si bullying-ul nostru si carora le cerem imperativ sa se alinieze si sa se manifeste conform trendului si momentului unei cauze sau alta, au alte prioritati si impozitii. Poate ca viata lor are in momentul acela alte stringente. Poate ca nu au timp de histrionismele, entuziasmele sau spaimele noastre manifestate public si imperativ…
Poate au un membru al familiei -un parinte cau un copil bolnav. Poate ca familia lor trece printr-o criza. Poate ca ei insisi sunt bolnavi sau au probleme de serviciu si cariera. Poate ca pur si simplu -importanta cosmic, asa cum este urgenta X decretata in mass media sau pe FB- in viata unui om se intampla ceva care pune orice altceva in umbra…
Asadar poate ca pur si simplu oamenii au viata lor, perceptiile lor, modul lor de a intelege si prioritiza lucrurile si ca desi toate astea nu se alinieaza la modul in care vedem noi sau restul universului lucurile, ar trebui sa acceptam asta.
Ar trebui sa recunoastem cu delicatete si bun simt-ca oameni civilizati- si acest aspect al semenilor nostri. A ne baga cu insistenta in viata lor, somandu-i sa participe asa cum vrem si cand vrem noi la viata publica si sociala, eventual demascandu-i ca nu o fac, este in cel mai bun caz de prost gust.
In sfarsit -pentru ca e vorba de Ucraina- trebuie sa tinem cont si de urmatorul fapt: Sustinerea si sentimentele noastre NU se masoara intotdeauna in numarul de postari sau de share sau de cut and paste cu care ne manifestam pe FB. Sau cu virulenta acestora. Exista si alta metrica. Nu ca o metrica ar fi superioara alteia. Dar trebuie sa acceptam ca exista si alternative de a fi angajat social si public decat a posta si reposta (eventul cu virulenta) pe FB.
Sa zicem insa ca am ajuns la acest punct al penibilului penibilului si stam sa monitorizam si sa masuram cate postari a pus X sau Y despre cauza A sau B (vezi cazul Ucraina) si sa calculam din asta bonitatea lui X sau Y. Chiar are sens asta?! Putem spune ca X e mai meritoriu decat Y pentru ca azi a pus 30 de postari in serie in timp ce Y doar 27….Tind sa cred ca nu.
Dupa cum nu putem lua sumele donate cauzei ca fundament al calculului de bonitate. Unul doneaza mai mult din mai putin, altul mai putin din mai mult, punctul de plecare este relativ. Unul dedica mai multe ore munca, altul doneaza bunuri. Ne apucam sa facem comparatii si ierarhii? Sau: Comparam cei 100 de euro ai mei cu cele 30 de postari pe zi ale tale?! Pare un pic deplasat si penibil…
Daca tot am ajuns insa sa insistam cu asta pana am intrat in acest punct in care suntem nevoiti si sa ne confruntam penibilul ultim, sa imi formulez si preferinta mea personala: Cred ca servese mult mai bine cauzei daca facem in asa fel ca aceasta competitie in bonitate pe baza de postari si manifestari publice si monitorizarea lor este inlocuita cu una in donatii monetare. E doar o preferinta personala si subiectiva. Sper sa aiba un efect pozitiv concret si palpabil. Altfel, vorba Americanului: “Talk is cheap…”
Dragoș Paul Aligică