Cum se ratează o șansă istorică

Günther Oettinger, comisarul european pentru buget, a declarat recent că există „50% șanse ca bugetul UE pentru perioada 2021-2027 să fie adoptat înainte de alegerile pentru Parlamentul European“, care vor avea loc la sfârșitul lui mai 2019.

După cum știm, România va asigura de la 1 ianuarie 2019 președinția rotativă a Consiliului UE (compus din cei 28 de miniștri naționali pe fiecare domeniu în discuție) pentru o perioadă de șase luni. Este o oportunitate istorică, nu doar pentru că apare o dată la 14 ani, ci și pentru că este, iată, un moment crucial pentru agenda europeană pe termen scurt și mediu: BREXIT devine o realitate pe 29 martie 2019 și bugetul UE până în 2027 ar putea fi definitivat.
Dacă decizia privitoare la bugetul pe termen lung nu este luată înainte de alegerile europarlamentare, atunci discuțiile vor trebui reluate, practic, de la zero cu noul Parlament și cu noua Comisie începând din toamna lui 2019. În acest scenariu, este probabil ca schimbările care vor fi aduse propunerii Comisiei să fie mult mai profunde, iar momentul adoptării să fie împins către finalul lui 2020.

Ce ar trebui să facă administrația actuală a României dacă ar avea competența necesară și dacă ar respecta interesele naționale?

România ar trebui să fie un motor pentru a accelera procesul de negociere în cadrul Consiliului UE și ajungerea la un compromis înainte de luna mai 2019. Reprezentanții României ar trebui să propună activ soluții care să apropie pozițiile divergente ale diverselor „tabere“ (țările contributoare, țările afectate de migrație, grupul Visegrad și țările baltice). România ar trebui să împingă agenda Consiliului către un mandat de negociere cu Parlamentul European pe care să îl pună pe masă atunci când va prelua președinția Consiliului.

Iată doar câteva motive pentru care România ar trebui să urmeze această strategie:

În propunerea actuală, România este una dintre puținele țări care câștigă din punct de vedere financiar (fondurile europene pentru coeziune puse la dispoziția României cresc în termeni reali cu aproximativ două miliarde de euro față de perioada actuală, iar în termeni nominali, cu șase miliarde de euro). Orice întârziere a deciziei nu face decât să fie din ce în ce mai probabilă reducerea alocației financiare, din cauza presiunilor țărilor net contributoare și din cauza absorbției scăzute pe care Guvernele Dragnea 1, 2 și 3 o „reușesc“.

În componența sa actuală, Parlamentul European este un promotor al coeziunii europene și, implicit, un aliat al țărilor ca România atunci când este vorba de fondurile europene. Este însă greu de prevăzut cum va arăta Parlamentul după alegerile de anul viitor, când este posibil ca partidele eurosceptice să înregistreze rezultate bune în multe țări. Este un pariu pe care România nu are niciun interes să îl facă.

De asemenea, alegeri importante vor avea loc în țări precum Danemarca, Spania, Polonia sau Grecia, care pot avea efecte greu de prevăzut asupra dinamicii din Consiliul UE.

Întârzierea deciziei până spre finalul lui 2020 va avea repercusiuni asupra pregătirii pentru o cât mai bună absorbție în perioada 2021-2027. În cazul unui buget clar încă din primăvara lui 2019, o administrație competentă ar putea deja să înceapă planificarea programelor operaționale astfel încât implementarea să se realizeze cât mai repede și mai eficient.

Nu în ultimul rând, prestigiul și credibilitatea României nu ar avea decât de câștigat dacă un dosar atât de important ar fi finalizat în timpul președinției asigurate de ea. Nu este deloc de neglijat cât de importantă ar fi poziționarea României în postura de conciliant între țările din „nucleul-dur“ al UE, țările din sudul Europei și țările din grupul Visegrad.

Ce face însă, din păcate, administrația actuală de la București?

Lipsește cu desăvârșire din dezbaterile publice pe această temă (a văzut cineva o poziție oficială a Guvernului României în ceea ce privește bugetul UE 2021-2027?). Nu demonstrează niciun fel de relevanță în cadrul Consiliului UE și lasă alte state membre să încetinească procesul și să stabilească agenda discuțiilor. Și se ocupă aproape exclusiv cu atacuri împotriva statului de drept, care îi slăbesc complet puțina credibilitate pe care o mai are la nivel internațional.

În aceste condiții, sub guvernarea PSD-ALDE este foarte probabil ca România să rateze această șansă istorică cu care ne vom mai întâlni abia peste 14 ani, cea de a ne poziționa în UE ca un stat influent și, mai mult decât atât, de a ne asigura că vom avea un cuvânt important de spus în dosare esențiale, asa cum este viitorul buget european și, implicit, banii europeni pe care România îi va primi în următorii șapte ani.

* Material de Andrei Ion, membru în Comunitatea tematică România în UE, expert pe fonduri europene

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.