CUPA DAVIS: România conduce Marocul cu scorul de 2-0 după prima zi a întâlnirii de la Cluj-Napoca. UPDATE: Scor final România-Maroc 5-0

de Mihai Sărmășan

Echipa masculină de tenis a României conduce formaţia Marocului cu scorul de 2-0, după ce Adrian Ungur l-a învins pe Lamine Ouahab cu 6-0, 7-6 (3), în turul al doilea al Grupei a II-a, zona Europa-Africa a Cupei Davis, sâmbătă, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Ungur (33 ani, 535 ATP), care nu a mai disputat un meci oficial din septembrie, s-a impus după o oră şi 17 minute în faţa lui Ouahab (33 ani, 571 ATP). Ouahab avea 2-1 în meciurile directe cu Ungur, pe care l-a învins în 2012, în optimi la Rabat (challenger), cu 6-1, 6-4, şi în 2015, în sferturi la Casablanca (challenger), scor 6-2, 6-2. Ungur câştigase prima confruntare, în 2010 la un turneu challenger la Roma, cu 7-6 (7), 6-4, în primul tur.

În prima partidă de sâmbătă, Marius Copil (27 ani, 82 ATP) l-a învins categoric pe Amine Ahouda (20 ani, 718 ATP), după doar 39 de minute, cu 6-0, 6-1.

 

Duminică, de la ora 11,00, este programat meciul de dublu, care va opune perechile Marius Copil/Florin Mergea şi Amine Ahouda/Lamine Ouahab. În ultimele două partide ale întâlnirii de la Cluj-Napoca, Marius Copil va juca împotriva lui Lamine Ouahab, iar Adrian Ungur îl va avea ca adversar pe Amine Ahouda.

Dacă va trece de echipa Marocului, România va juca în turul al treilea cu învingătoarea dintre Polonia şi Zimbabwe (15-16 septembrie).

sursa foto: Romania Davis Cup Team

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.