OPINII

Dacian Cioloș: „Avem nevoie de români cu ambele picioare pe pământ și cu mintea clară și lucidă“

 

Fostul premier, Dacian Cioloș, crede că este gata să le prezinte românilor o ofertă politică detaliată, despre care spune că va constitui o alternativă la politică gândită că „hoție și șmecherie“. Nu respinge, în acest moment, o candidatură la prezidențiale și nici o alianță cu forțele politice cu valori comune, dar spune că a venit vremea ca România să fie coagulată în jurul unui proiect pozitiv, potrivit ziare.com, pentru care Dacian Cioloș a acordat un amplu interviu.

Nu mai este suficient să fii anti-PSD pentru a restabili capitalul de încredere al societății, crede fostul prim-ministru al României. Va reuși însă această nouă construcție politică să își atingă scopul, acela de a reclădi încredere și speranța, și în același timp să câștige alegerile?

Ați tot mers prin țară în ultima vreme, așa că voi porni chiar de aici: cum ați găsit România?

Dacian Cioloș: O mare parte dintre români, cel puțin cei cu care m-am întâlnit eu, e formată din oameni dezamăgiți, dar și foarte mulți oameni cu speranță. De asta au și venit la întâlnire, pentru că au speranța că România se poate reconstrui, dar într-adevăr sunt dezamăgiți de ceea ce se întâmplă. Au un sentiment de pierdere de timp, de pierdere de energie, referitor la modul în care evoluează lucrurile, pentru că nu doar că nu se vede dezvoltarea, dar oamenii mai trebuie și să stea de pază. De pază la guvern, de pază la prefectură, de pază pe lângă cei aleși ca să dezvolte România, nu ca să fure. Sigur, nu ai timp și nici nu ești în starea de spirit în care să poți să te duci liniștit, să îți vezi de serviciu, de familie. Nu aș vrea să fiu considerat lipsit de modestie și nici nu este vorba despre mine personal, însă multă lume ne-a spus: „Domnule Cioloș, ne lipsește starea aceea de liniște, de încredere pe care o aveam în 2016, când puteam merge liniștiți la serviciu, nu trebuia să stăm tot timpul pe telefon, să ne uităm la știri, să vedem ce minune s-a mai întâmplat“.

Puneți degetul pe rană. Ce anume i-a adus pe oameni în această stare de spirit?

Dacian Cioloș: Cred că tot ceea ce s-a perpetuat de zeci de ani, din păcate, în România, dar am impresia că anii aceștia a ajuns la paroxism: minciună în politică. Oamenilor li s-a spus una în campania electorală și s-a făcut exact pe dos după aceea. E firesc ca oamenii de bună-credință și de bun-simț să aibă încredere, dar când vezi că, la câteva săptămâni după ce se instalează la putere, cei care promiseseră multe lucruri încep cu atacuri la justiție, la statul de drept, încrederea dispare. Oamenii care își investesc banii în afaceri în România – și nu mă gândesc la mari afaceri, ci la simpli antreprenori – sau oamenii ale căror salarii vin de la întreprinderi care lucrează cinstit în România sigur că își pun problema în ce fel poate să evolueze afacerea lor sau ce perspective au ei cu locul de muncă într-o întreprindere care e pusă în pericol de instabilitatea asta decizională a guvernului.

Deci, pe de o parte slăbești justiția și nu mai ai încredere că atunci când ai o problemă poți să fii judecat cinstit, iar pe de altă parte, cu măsurile fiscale și economice care au fost luate în paralel cu atacurile la justiție, arunci în aer un element esențial pe care eu l-am auzit săptămânal când eram la guvern: predictibilitatea. Ne spuneau oamenii: „Domnule prim-ministru, până la urmă, nu mă interesează atât de mult la cât veți fixă o taxa sau alta, dar faceți-o și lăsați-o așa, nu mai complicați lucrurile, lăsați-ne să ne putem planifica afacerea“.

Suntem la mijlocul unei veri tensionate politic, dar iată că avem prima Lege a Justiției, criticată de foruri internaționale, de societatea civilă, dar promulgată de președintele Iohannis. Va intra în vigoare, în pofida tuturor acestor critici.

Dacian Cioloș: Nu m-aș duce să spun că este promulgată de președintele Iohannis, ci că este o lege votată de Parlament și în privința căreia Curtea Constituțională, cea care ar trebui să apere Constituția și care, din câte știu eu, colaborează strâns cu experți de la Comisia de la Veneția, unde se regăsesc membri sau foști membri ai CCR, nu au ținut cont de anumite remarci care vin de la oameni care știu ce spun. Președintele Iohannis nu prea mai avea încotro, așa cum e făcută Constituția în momentul de față. Nu cred că acolo e vina, ci la cei care au gândit modul acesta pervers de a slăbi justiția și de a descuraja procurorii.

Bun, dar atunci cum mai funcționează acest mecanism al echilibrului și controlului reciproc? Avem în față un Guvern, un Parlament despre care organisme internaționale, dar și foruri de profesioniști din țară au spus că au promovat o lege proastă. Și, totuși, președintele, cealaltă parte a Executivului, trebuie să o promulge. Se pare că avem o problemă mai mare decât o anumită lege, un anumit guvern.

Dacian Cioloș: Evident. Din punctul meu de vedere și al nostru, al Mișcării România Împreună, în mod clar avem probleme de neclarități și de dezechilibre, așa cum ele sunt interpretate în momentul de față vizavi de prevederile Constituției și unul dintre obiectivele pe care noi le avem în programul politic, pe care îl vom lansa la toamnă, este o reformă a statului.

Care va implică și o reformă constituțională?

Dacian Cioloș: Da, și o definire mai clară a atribuțiilor puterilor în stat și a raportului dintre diferitele puteri.

Opțiunea e spre un regim prezidențial, unul parlamentar sau o redefinire a semiprezidențialismului?

Dacian Cioloș: Regimul semiprezidențial definit clar; semiprezidențial înseamnă că președintele are jumătate de putere și cealaltă jumătate e în altă parte. Jumătatea asta de putere însă trebuie să fie efectivă. În momentul de față, evident că Parlamentul este instituția supremă care reprezintă poporul, dar atunci când ai o majoritate în Parlament care abuzează – pentru că asta se întâmplă acum, trebuie precizate mai clar niște lucruri. Atunci când sunt unii în Parlament care abuzează de puterea pe care o au, președintele ar trebui să aibă posibilitatea să intervină. La fel, în raport cu guvernul, unde nu e clar mereu cine ce putere are. Și ajungem cu astfel de precizări, care pot fi ambigue, la Curtea Constituțională, care e o instituție esențială într-un stat de drept.

Aveți încredere în deciziile Curții?

Dacian Cioloș: Curtea Constituțională este Curtea Constituțională a României și dacă aș spune că nu am încredere în CCR ar fi foarte grav într-un stat de drept. Eu spun că am suspiciuni vizavi de onestitatea unor oameni care lucrează la CCR  si că trebuie să ne asigurăm pe viitor că aceia care sunt numiți acolo sunt în afară oricărei umbre de îndoială că nu ar fi obiectivi.

Cum ne asigurăm?

Dacian Cioloș: Cred că trebuie modificate criteriile de numire și mai ales modul în care se face numirea. Nu cred că oamenii politici ar trebui să mai intervină, să mai interfereze cu procesul de numire a judecătorilor la Curtea Constituțională.

Sunteți un bun cunoscatorr al Bruxelles-ului, al instituțiilor europene, al birocrației de la Bruxelles. Cum arată ultimele reacții venite de acolo? Sunt voci care spun că sunt reacții mai moi decât cele din altă vară, cea a lui 2012.

Dacian Cioloș: Aș spune că sunt cunoscător nu doar al Bruxelles-ului, ci și al politicilor europene și al Uniunii Europene, care nu înseamnă doar Bruxelles. Sper că în lunile și anii care vin, acționând politic aici, în România, să conving pe cât mai mulți români că Uniunea Europeană nu înseamnă și nu trebuie să însemne niște birocrați la Bruxelles. Uniunea Europeană suntem și noi. În primul rând, nu aș pune pe același nivel Comisia de la Veneția, care aparține de Consiliul Europei, o instituție a Europei în sens larg, nu una a UE, și Comisia Europeană, care este o instituție-cheie a Uniunii Europene. Când Comisia de la Veneția vine cu recomandări, dar sunt recomandări din partea unor experți recunoscuți de toate țările care au aderat la Consiliul Europei și au reprezentanți acolo, nu prea se întâmplă să nu le iei în considerare, de vreme ce ai cerut un punct de vedere.

Eu cred că nu avem de la cine să ne așteptăm să vină să ne mobilizeze și să schimbe lucrurile în România, noi trebuie să o facem. În momentul în care majoritatea românilor va înțelege lucrul acesta, că schimbările nu vor veni din afară, ci trebuie să vină din interior și că percepția României în exterior va depinde de modul în care românii se vor mobiliză, în momentul acela ne va fi clar că vremea așteptărilor a trecut, că nu mai trebuie să așteptăm ca altcineva să facă ceva și că trebuie să avem încredere în noi înșine.

Ajungem și la proiectul politic pe care îl propuneți. Un intermezzo până acolo: candidați la prezidențiale?

Dacian Cioloș: Nu știu, nu am luat o decizie. În primul rând, o eventuală decizie va depinde de multe lucruri. Pentru mine, principalul obiectiv e ca la sfârșitul lui 2019 România să aibă un președinte democrat, care să apere valorile instituțiile democratice.

Așadar, nu înlăturați opțiunea unei candidaturi.

Nu înlătur deloc. Am lansat o ofertă politică, un partid politic și obiectivul e să folosim toate campanile electorale, și alegerile, pentru a ne promova acest program politic și pentru a le arăta românilor că există o alternativă. Noi așa am interpretat participarea slabă la vot la sfârșitul lui 2016, că oferta politică era insuficientă.

Regretați că nu ați fost atunci mai ferm și că nu v-ați îndemnat electoratul fie înspre PNL, fie înspre USR? Poate ar fi fost alt rezultat?

Dacian Cioloș: E evident că fiecare trebuie să aleagă cu cine votează. Eu am spus: Votați cu orice partid care apără niște principii și niște valori care să stea la baza reconstruirii României. Dar eu chiar cred în capacitatea românilor de a decide ei înșiși cu cine să voteze. Noi avem nevoie de români cu ambele picioare pe pământ și cu mintea clară și lucidă.

Știți ce am constatat? Când am lansat Platforma România 100, anul trecut, am avut câteva zeci de mii de oameni care s-au înscris atunci și care așteptau să vină cineva, să le spună ce să facă. În momentul în care am lansat comunitățile locale ale platformei, care au la bază exact decizia asta a unor indivizi de a acționa împreună pentru anumite proiecte, am avut surpriza plăcută să văd cum mulți oameni care aveau sentimentul că sunt singuri și că alții nu gândesc la fel, când s-au întâlnit între ei, după doar câteva săptămâni au început să pună în practică tot felul de proiecte.

În ce stadiu sunteți acum cu partidul politic?

Dacian Cioloș: Partidul politic este în construcție pe teren în momentul de față, lucrăm pe mai multe planuri: construcția structurilor în teritoriu, elaborarea programului politic, la care lucrăm deja de aproape un an în comunitățile tematice din platforma civică și căruia îi dăm un contur politic.

Ce electorat vizați?

Dacian Cioloș: Îi vizăm pe toți aceia care până acum au fost dezamăgiți de politică, au avut impresia că nu poți să acționezi cinstit și eficient în politică și au abandonat chiar și interesul civic. Ne adresăm tuturor acelor români care cred că România poate fi schimbată prin implicarea lor. Nu întâmplător am pus numele România Împreună – chiar cred că așa putem face lucrurile. Asta a pornit și de la modul în care eu am decis să mă implic, am făcut-o pentru că am avut prieteni, foști colegi, colaboratori în jurul meu care au decis să facă acealași lucru.

mai multe pe ziare.com