POLITICĂ

Dacian Cioloş: CCR îl transformă pe preşedinte într-un „notar public”

Liderul PLUS, Dacian Cioloş, a declarat, într-o intervenţie telefonică la Digi24, că decizia CCR privind neconstituţionalitatea desemnării lui Ludovic Orban de preşedintele Iohannis în funcţia de prim-ministru că „CCR deposedează din nou preşedintele de un drept constituţional” şi îl transformă într-un „notar public”. Fostul prim-ministru a mai spus că „există suspiciunea că CCR joacă, din nou, politic”.

Cioloş a menţionat  că CCR deposedează Preşedintele României de un drept constituţional, acela de a desemna candidatul pentru poziţia de premier. Eu asta ştiu din Constituţie, că spune că preşedintele are acest drept, preşedintele are în spate câteva milioane de alegători, de cetăţeni români care l-au votat. Are toată legitimitatea, şi conform Constituţiei, şi politic, dacă vreţi, să numească, să desemneze candidatul de premier pe care îl consideră util şi Parlamentul are dreptul să îl voteze sau să îl respingă. Şi văd că, din nou, CCR, aşa cum l-a mai transformat pe preşedinte în notar public, că e obligat să semneze o anumită decizie, la fel îl deposedează încă o dată de un drept constituţional pe care îl are.

E un motiv în plus să modificăm Constituţia şi să clarificăm atribuţiile pe care le au instituţiile în stat, tocmai pentru a evita ca o Curte Constituţională unde sunt membri ai Curţii Constituţionale desemnaţi de partide politice şi care, iată, din nou poate să planeze suspiciunea că joacă politic în interesul unui partid sau altul, pentru că, în mod foarte clar, acum e interesul PSD să nu avem alegeri anticipate, a subliniat preşedintele PLUS.