Fondatorul Mișcării România Împreună (RO+), Dacian Cioloș, a vorbit, în cadrul unei dezbateri care a avut loc la Bibliotecă Județeană „Bod Peter” din Sfântu Gheorghe, despre ce are nevoie administrația publică din România pentru a fi reformată, dar și despre cum poate fi schimbată cu adevărat actuala clasă politică. Dacian Cioloș a subliniat faptul că soluția nu constă în înlocuirea unor oameni cu alții, ci în schimbarea actualei structuri din interior, printr-o redefinire din temelii a sistemului pornind de la modul de lucru.
„Nu e suficient să schimbi oamenii, dacă nu ai schimbat înainte modul de abordare a lucrurilor și modul de lucru. Atunci când schimbi modul de lucru, implicit o să schimbi și oamenii, pentru că o să vină cei care sunt adaptați la niște principii, la un mod de lucru care o să fie mai transparent, mai bazat pe competență, pe profesionalism, pe integritate. Atunci, evident că vor veni oameni care corespund obiectivelor respective. Eu am trăit perioade în care, inclusiv în partidele politice care există și astăzi, s-au schimbat oameni, au fost aduși alți oameni, tineri, dar care, menținuți în același sistem, relativ repede – în câțiva ani – au învățat aceleași năravuri și i-am văzut făcând aceleași greșeli. Deci ai nevoie să schimbi, în primul rând, obiectivele și modul de lucru. Apoi, aduci și oameni noi, dar obiectivul nu e acela de a spune: «ăștia trebuie dați deoparte și trebuie aduși alții», pentru că atunci nu facem decât să menținem ideea de fractură în societate, că unii sunt buni și unii sunt răi“, a explicat Dacian Cioloș.
În viziunea fostului premier, primele schimbări ar trebui să aibă loc la nivelul comportamentului oamenilor: „Cred că trebuie să facem în așa fel încât să ne putem schimba, încet, reflexele și comportamentul și atunci, evident, să creăm spațiu ca să iasă în față oameni care sunt în măsură să aplice un anumit tip de comportament pe care vrem să îl vedem generalizat. Trebuie să îi încurajăm pe oamenii aceștia să iasă în față și să-și asume niște lucruri. În acest fel, după ce se schimbă sistemul, o să se schimbe încet-încet și oamenii care sunt în față. Asta, apropo de politică, unde nu poți să îi schimbi doar punând anumiți oameni pe liste, ci trebuie să îi și convingi pe cei care votează de ce e important să se uite, atunci când votează, la profilul candidaților sau la cel al partidului pentru care optează“, a adăugat fondatorul RO+.
În ceea ce privește administrația publică, Dacian Cioloș a subliniat faptul că aceasta se poate schimba printr-o reformă amplă, care să presupună o redefinire a criteriilor de recrutare. „În administrația publică, e invers: anumite categorii de oameni au pus în practică un anumit tip de sistem. Atunci când ai o administrație publică bazată pe nepotism, pe prietenii, pe pile, pe interese de grup, când acest domeniu e politizat, când trimiți oameni în funcții publice ca să îți rezolve ție niște probleme și nu să servească cetățeanul, e evident că vei avea o administrație publică ce devine coruptă, care devine ineficientă, care atrage oameni cu calitățile celor care sunt majoritari acolo. Administrația publică se poate schimba, din punctul nostru de vedere, printr-o reformă prin care să definești foarte clar ce fel de oameni vrei acolo și să stabilești legislația, criteriile și condițiile de recrutare în așa fel încât să atragi oamenii respectivi. Dar și aici îți trebuie onestitate și încredere”, a detaliat Dacian Cioloș.
Fondatorul RO+ a subliniat că schimbarea oamenilor nu e suficientă, ci trebuie intervenit la nivelul sistemului: „Degeaba schimbi oamenii dacă pastrezi același sistem. Vor învăța foarte repede aceleași năravuri. Am experimentat treaba asta în 2016, când am pus, pe ici-colo, cât am putut într-un an, oameni noi în administrația publică, dar situația nu s-a îmbunătățit decât parțial, pentru că, fiind înconjurați de oameni care aveau alte obiective decât cele de performanță, cei buni erau blocați. Era nevoie de un sistem redefinit, de oameni noi, dar oameni pe care să îi încurajezi să vină și să li se dea o perspectivă foarte clară”.
Dacian Cioloș a precizat că are pregătit încă din 2016 un proiect de redefinire a administrației publice: „Nu folosesc termenul reformă, pentru că, în mentalul nostru, reforma înseamnă să dai afară oameni și să tai salarii și nu despre asta e vorba când vrem să îmbunatățim performanța administrației publice și, cum am zis, e nevoie de un pachet care să includă modificări de legislație, redefinirea fișei postului unor oameni, redefinirea sistemelor și a modului de lucru, informatizarea administrației publice care va ajuta foarte mult la profesionalizare, transparentizare și la reducerea birocrației, redefinirea carierei funcționarului public, în paralel dezvoltarea unui adevărat instrument de formare continuă a funcționarilor publici în așa fel încât ei să fie cu competențele la zi pe măsură ce evoluează lucrurile în administrația publică”.