Dacian Cioloș: „Ieri, Europa ne-a spus că e cu noi și împotriva lor.”

Este pentru prima dată după aderare când Europa ne-a spus că ne-am îndepărtat de ea, de valorile ei, de principiile ei. Că cei pe care i-am ales vor să ne scoată afară din propria casă. Ieri, întregul Parlament al Europei ne-a vorbit pe un singur glas: România, trezește-te!

Ca să rămânem între granițele civilizației trebuie oprit atacul tâlharilor asupra justiției! Trebuie să facem lumină și să găsim vinovații pentru represiunea din 10 august. Ieri, Europa ne-a spus că e cu noi și împotriva lor. Că mai e speranță, dacă ne trezim la timp, că Europa este și casa noastră, dacă nu-i dăm foc.

Trebuie să îi oprim și apoi să începem reconstruirea țării. Cărămidă cu cărămidă,
școală cu școală, spital cu spital.
Împreună putem face asta.

Trebuie să credem în puterea noastră de a lupta și de a ne recâștiga țara din mâinile lor.
Unii am înțeles prea târziu că votul nostru e puterea noastră. În 6 luni vom avea o nouă șansă. România își va alege oamenii care să o reprezinte în Europa, oameni care să se bată pentru drepturile românilor și să nu le pericliteze viitorul.

Locul României este în Europa pentru că nu a fost niciodată altundeva. Cine vrea să ne scoată din civilizația occidentală spre care am tânjit mereu va plăti cu vârf și îndesat.

Voi face tot ce ține de mine ca să nu mai trăim asemenea zile negre în care minciuna a devenit politică de stat.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.