Dacian Cioloș, la Digi24: „România merită un premier mai bun, România merită un guvern mai bun“

„Doamna Dăncilă nu are un mesaj pentru români, decât să scuze Jandarmeria, dar are un mesaj pe care îl trimite pe ascuns la Comisia Europeană, pentru că trebuie ca noi să aflăm prin interpuși că dânsa a trimis această scrisoare. Este foarte surprinzător pentru un partid – sau pentru liderul unui parid – care arată cu degetul Uniunea Europeană că se amestecă prea mult în treburile României, ca acum același partid să se ducă să se plângă sau să se scuze la Comisia Europeană“, a comentat fondatorul Mișcării România Împreună (RO+), Dacian Cioloș, la Digi24, scrisoarea trimisă de către premierul Viorica Dăncilă președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Dacian Cioloș a făcut referire și la faptul că Parchetul General a deschis o anchetă cu privire la evenimentele care au avut loc vineri, 10 august, la protestul diasporei și a spus că „doamna Dăncilă premeditează o acțiune a justiției“: „Din câte am auzit din gura procurorului de caz, se ajunge deja la niște concluzii preliminare, că au fost acolo niște abuzuri. Așadar, doamna (premier, n.r.) ia o poziție politică înainte să lase justiția să se exprime. Am auzit de la purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei că nu oferă prea multe informații despre ceea ce s-a întâmplat în piață, pentru că este ancheta în curs. Dar doamna Dăncilă, în loc să ceară informații cu privire la anchetă și să informeze românii, fuge la Comisia Europeană. Acesta este un motiv în plus pentru care doamna Dăncilă trebuie să plece“, a afirmat fostul premier tehnocrat, subliniind că „România merită un premier mai bun, România merită un guvern mai bun“. „În mod clar, acest guvern, dacă vorbim despre media competenței, nu reprezintă România. Un premier care se duce să se plângă la Comisia Europeană, în loc să își rezolve problemele acasă, nu are cum să ne reprezinte. România va trebui să își asume responsabilitatea președinției Consiliului Uniunii Europene și să negocieze cu Comisia Europeană anumite texte legislative. Am impresia că nu există o capacitate a guvernului actual de a reprezenta România. Cu cât pleacă mai repede, cu atât mai bine. Cu atât mai repede îi va oferi președintelui Iohannis posibilitatea de a-și juca rolul de mediator. Acel rol de mediator de care Viorica Dăncilă se plânge că nu și-l joacă, să poată discuta cu partidele din parlament soluțiile pentru România, în perioada următoare, dacă într-adevăr doamna Dăncilă își dorește lucrul acesta“, a punctat Dacian Cioloș.

Fondatorul RO+ a vorbit și despre îngrijorarea Comisiei Europene vizavi de ce s-a întâmplat la protestele de vinerea trecută: „Cred că nu au cum să reacționeze altfel decât în baza tratatelor UE, care garantează drepturile și libertățile cetățenilor, care au fost în mod clar abuzate de instituțiile statului. Eu, să fiu în locul celor de la Comisia Europeană, nici nu m-aș exprima prea mult, până nu aș vedea rezultatele anchetei, pentru a ști dacă autoritățile statului au acționat în mod legal și legitim. Văd că doamna premier nu a avut această răbdare. Eu sper ca cei de la Comisia Europeană să aibă această răbdare“, a încheiat Dacian Cioloș.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.