Dacian Cioloș: Ministrul Justiției pregătește îngroparea dosarului privind violențele din Piața Victoriei din 10 august

Sub pretextul evaluării procurorului general al României, care e responsabilitatea în primul rând a Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Tudorel Toader încearcă să pună presiune pe dosarul violențelor la care au fost supuși cetățenii care au protestat în 10 august și să decapiteze conducerea Parchetului General.

Pare tot mai clar: cine îndrăznește să conteste acapararea politică a instituțiilor statului care ar trebui să lucreze independent de puterea politică, e considerat ca fiind parte a “statului paralel” și trebuie preluat sub controlul liderilor PSD-ALDE.

„Asistăm la un act manifest de a îngropa dosarul «10 august» și de decapitare a unui oponent esențial la deriva statului de drept așa cum o propune Coaliția PSD-ALDE. Ministrul Justiției continuă să participe cu mare sârguință la distrugerea instituțiilor statului, ignorându-și datoria cu care a fost învestit în funcția pe care o ocupă“, a declarat președintele fondator al Mișcării România Împreună, Dacian Cioloș.

„Nu este nicio surpriză comportamentul ministrului Toader. A procedat în aceeași manieră și când a dorit demiterea conducerii DNA: De data aceasta, folosește o informație parțial adevărată, parțial falsă, doar ca să poată declanșa o procedură de evaluare împotriva lui Augustin Lazăr pentru simplu motiv că acesta s-a opus public ministrului Justiției in numeroase ocazii. Dincolo de presiunile inacceptabile la adresa justiției, asistăm și la un act de intimidare care va avea repercusiuni asupra dosarului violențelor din 10 august. Tudorel Toader ne-a arătat că este iritat de ancheta Parchetului General încă de la începutul acesteia, așa că nu e de mirare că și-a găsit un moment în care să o blocheze“, a mai afirmat Dacian Cioloș.

Mișcarea România Împreună cere încetarea presiunilor asupra justiției, în cazul de față asupra Parchetului General și a procurorului general, Augustin Lazăr. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, știe foarte bine că pretextul evaluării este un fals și știm și noi că el are obiceiul de a inventa acte și fapte după bunul său plac sau după interesul grupării politice pe care o servește. Un ministru al Justiției care se dedă la acte de presiune, lucrează cu neadevăruri și depune toate eforturile pentru a nu se afla adevărul se dezonorează pe sine și ideea de justiție. Îi cerem lui Tudorel Toader să se oprească de urgență din atacul său la instituțiile statului de drept, dacă nu pentru a mai salva ceva din onoarea rămasă, măcar pentru cetățenii acestei țări în slujba cărora ar trebui să lucreze.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat sâmbătă, pe Facebook, că declanşează procedura legală pentru evaluarea activităţii manageriale desfăşurate de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr.

Recommended For You

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.