Dacian Cioloș, Mișcarea România Împreună (RO+): PSD trebuie oprit din încercarea sa disperată de a scoate România din Uniunea Europeană

Mișcarea România Împreună (RO+) cere partidelor din coaliția guvernamentală și Guvernului României să înceteze imediat orice acțiune politică sau de propagandă care poate duce la scoaterea țării noastre din Uniunea Europeană. În mod programatic, PSD și aliații săi politici au deturnat România de la traseul său european și s-au folosit fără niciun scrupul de mijloacele democratice pentru a compromite angajamentele țării noastre la nivel european. Singura dorință a celor care conduc România în Anul Centenarului este de a provoca o ruptură între țara noastră și Uniunea Europeană, pentru a putea scapa de pușcărie.

„Nimeni din România nu a mandatat PSD, pe Liviu Dragnea, pe Viorica Dăncilă sau europarlamentarii acestui partid și pe cei de la ALDE să provoace retragerea țării noastre din Uniunea Europeană. Am asistat la luări de poziții incalificabile pentru un demnitar sau pentru un reprezentant al României. Minciuni și propagandă pe bandă rulantă din partea PSD cu un singur scop, acela de a-și scăpa clienții politici de răspunderea pentru fraudarea bugetului de stat al României. În acest moment, s-a renunțat la orice urmă de responsabilitate politică pentru viitorul României și a fost lansată campania ROEXIT, prin care se cere retragerea noastră din Uniunea Europeană. Este evident că în spatele ei există un plan bine pus la punct, la care se lucrează de multă vreme și în care au fost atrași și oameni de bună credință cu ajutorul unor false pretexte. Îi îndemn pe toți cetățenii României să nu cadă în această capcană și să înțeleagă că tot ce se petrece astăzi nu are legătură cu credințele sau cu orientările noastre politice. În aceste zile, decidem dacă România va mai fi sau nu parte a Uniunii Europene“, a declarat Dacian Cioloș, președintele fondator al Mișcării România Împreună.

De-a lungul istoriei, România a pierdut teritorii, iar românii au fost despărțiți de frații lor prin cortine de fier trasate aleatoriu. Astăzi suntem în situația de a construi singuri în jurul nostru o cortină de fier, plină de ură și de nemulțumire, manipulați de o clasă politică disperată de frica de pușcărie. Dacă vom alege să îi salvăm pe Liviu Dragnea și pe acoliții săi, vom alege să ne despărțim de frații și de surorile noastre care au plecat din țară de frica sărăciei, impusă chiar de această clasă politică. Vom separa familii, vom despărți părinții de copiii lăsați în țară, vom pune o barieră închipuită între noi. Membrii fondatori ai Mișcării România Împreună fac un apel către toți cetățenii țării noastre pentru a chibzui și a lua decizia corectă în zilele care urmează. Ce avem de salvat este România, nu marotele închipuite ale unei clase politice corupte. Cei care cred că fac un gest de credință și de salvare a familiilor din ghearele unui pericol închipuit de manipularea politică sunt rugați să înțeleagă că vom izola România, că vom renunța de bunăvoie la câștigurile democrației din ultimii ani pentru a salva averile ilicite ale unor politicieni și că vom construi ziduri între noi, românii.

Nu avem o dispută între conservatori și progresiști, între dreapta și stânga. Avem datoria de a decide între România în Europa și România în afara Europei, lăsată pradă unor politicieni corupți și ticăloși.

sursa: www.impreunapentruromania.ro

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.