Dacian Cioloș: „Nu mai putem construi doar bătându-ne cu cineva. Nu mai e suficient”

Fondatorul Mișcării România Împreună (RO+), Dacian Cioloș, a declarat, marți, în cadrul unei întâlniri cu peste 1.500 de susținători ai RO+ din București și Ilfov, că nu mai este suficient ca politicienii să se bată unii cu alții pentru a schimba soarta României, fiind necesar un proiect politic care să le redea românilor curajul de a visa și de a-și proiecta un viitor mai bun, bazat pe încredere.  

„V-ați simțit vreunul dintre voi, în ultimii doi ani, vreodată singur și disperat, văzând ce se întâmplă în jur? Vă întreb asta pentru că ăsta a fost sentimentul pe care l-am simțit de multe ori, în acești ultimi doi ani. (…) Când am simțit acest sentiment de singurătate și disperare din partea multor oameni, am decis să lansăm Platforma Civică România 100 și am constatat că mulți oameni erau hotărâți că lucrurile trebuie să meargă altfel în țară, dar fiecare dintre ei avea impresia că e singur. Sentimentul ăsta de singurătate îl trăiam împreună cu sentimentul de teamă, stând în fața televizorului și gândindu-mă ce prostie o să mai facă ăștia. (…) O stare pe care nu ar trebui să o trăim într-o lume normală și cred că toți cei de aici vrem să trăim într-o țară normală, ca niște oameni normali, iar niște oameni normali nu ar trebui să construiască organizații neguvernamentale care să apere un proiect de autostradă. Într-o viață normală, niște oameni normali nu ar trebui să facă asta și, ca să nu fim în situația asta, ar trebui să putem avea încredere în ziua de mâine, că lucrurile pot să meargă bine, că mergem la un ghișeu și că nu își bate joc de noi persoana care e de cealaltă parte a ghișeului, să trăim cu sentimentul de încredere că dacă ne trimitem copiii la școală, sunt educați cum trebuie”, a declarat Dacian Cioloș, marți seară, în fața a 1.500 de susținători din București și Ilfov.

În acest context, fondatorul Mișcării România Împreună (RO+) a făcut apel la exigență din partea românilor cu privire la politicienii pe care îi votează: „Din păcate, ceea ce întâlnim în ultimii ani e un sistem tranzacțional în care, nemaiavând încredere în cei pe care îi trimitem să ne reprezinte, ne punem problema: «îl votez pe ăsta pentru că îmi dă și mie ceva» și, în felul ăsta, devenim complici”.

Dacian Cioloș a ținut să precizeze că formațiunea sa va reuși doar în măsura în care românii își vor reclădi încrederea în ei înșiși, pornind de la ideea că numai împreună își pot proiecta un viitor mai bun.

„Pornind de la acest sentiment de încredere, am construit și vă propunem RO+. Acesta e proiectul cu care vrem să mergem în continuare împreună – un proiect bazat pe încredere și care se construiește în jurul unor echipe. Proiectul ăsta o să reușească doar în măsura în care o să ne reconstruim încrederea în noi. Nu mai putem construi doar bătându-ne cu cineva. Nu mai e suficient în România să facem lucrul acesta. E nevoie să ne proiectăm dincolo de asta și să ne adunăm împreună, să propunem un proiect care construiește și care propune românilor curajul de a visa, curajul de a ne proiecta un viitor. Să ne construim proiectul ăsta cu ceea ce visăm să facem în viitor și nu raportându-ne la ceea ce nu a mers în trecut”, a explicat Dacian Cioloș. El a subliniat că, până la sfârșitul anului, cel târziu, RO+ va fi înregistrat oficial în Registrul Partidelor Politice.

Fondatorul Mișcării România Împreună (RO+) a adăugat că românii au toate ingredientele pentru a construi o Românie nouă: „Faptul că sunteți aici ne dovedește că solul pe care am pășit e unul fertil și că avem curajul să ne asumăm toți cei care suntem aici rolul și misiunea generației noastre, pentru că e o generație care nu mai are dreptul în România să își rateze momentul. Avem tot ceea ce ne trebuie să construim și trebuie să ne dovedim nouă înșine că România poate să fie construită nu de teama sau de mila celor din afară, ci de inteligența și încrederea noastră”.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.