Dacian Cioloș: „Partidele vin și pleacă, dar contribuabilul va plăti datoriile făcute de PSD în numele țării“

Fondatorii Mișcării România Împreună (RO+) Dacian Cioloș și Dragoș Pîslaru, împreună cu Ramona Strugariu, moderator al Comunității Tematice RO100 Diaspora, au vorbit, marți, la Vocile Bihorului de la Digi Oradea, despre stadiul în care se află organizarea noului partid, despre doctrina acestuia, dar și despre viitorul program politic al RO+.

Dacian Cioloș spune că a creat Platforma pentru ca cei care vor să se implice în comunitățile lor să facă acest lucru direct. În momentul de față, există deja peste 70 de comunități locale în țară și numărul lor continuă să crească. „Am înțeles însă destul de repede că nu e suficientă implicarea civică – ea e esențială, importantă, dar nu e suficientă – și că e nevoie și de o implicare politică. Dar ca să faci politica altfel, trebuie să înveți, în primul rând, să faci lucruri pentru oameni și nu pentru găști sau pentru interesele tale personale“, explică președintele RO+. Așa se face că, pe lângă Platforma România 100, Cioloș a creat și un partid politic – Mișcarea România Împreună (RO+), unde cei care doresc să se implice și politic, să-și asume schimbarea României din funcții publice, să poată să o facă. „Proiectul nostru constă din aceste două componente: o mișcare civică și una politică, care se vor completa și una nu va înlocui rolul celeilalte“, mai spune fostul prim-ministru al României.

În ce stadiu se află cu organizarea acestui partid?

Potrivit lui Dragoș Pîslaru, fost ministru al Muncii și cofondator al Mișcării România Împreună (RO+), „în acest moment, am depus actele, avem un val de emoție pozitivă – sunt peste 50.000 de persoane care s-au înscris pe site-ul Mișcării România Împreună și au spus că vor să facă parte din acest proiect politic. Suntem foarte aproape de a finaliza programul politic – adică ce propunem în acest proiect de construcție pozitiv pentru societatea românească, iar pe partea de organizare teritorială suntem foarte pragmatici și analizăm cum vom avea posibilitatea să strângem cele 300.000 de semnături în 25 de zile. Timpul este foarte scurt, conform legislației electorale, și să vedem cum vom putea acoperi primul eveniment important – alegerile europarlamentare“. Pîslaru a subliniat că Mișcarea România Împreună are un plan robust pentru a arăta că există o alternativă în acest moment în România.

Doctrina noului partid

Potrivit lui Cioloș, programul politic al RO+ se bazează și pe „experiența pe care am avut-o în 2016 la guvernare, pentru că noi nu venim de nicăieri, venim după un an de experiență la guvernare și am văzut ce merge, ce nu merge și cum ar trebui schimbat. Vrem să valorificăm acea experiență, experiența unor oameni competenți în foarte multe domenii care au venit, în prima fază, în Platforma România 100 și care sunt gata să se implice și în partid. Cu această experiență vom structura programul politic în șapte teme mari. Din aceste măsuri concrete va rezulta și ideologia partidului“. Cioloș a subliniat că a vrut, mai întâi, să pună pe masă ce vrea să facă, fără să ne încorseteze într-o viziune îngustă, ideologică. „Adică, ai nevoie de măsuri să sprijini antreprenoriatul, să reformezi statul, dar ai nevoie și de programe sociale ca să sprijini o anumită categorie de oameni și să creezi oportunități pentru cei cu dificultăți sociale, ca să poată să se integreze în societate“, explică fondatorul RO+.

Economia României, în 2016 și acum

Vizavi de anul 2016, Cioloș a explicat că „într-un an, cât am fost la guvernare, prea multe nu se puteau face. Am preluat guvernarea când economia României mergea bine. Noi am căutat să oferim investitorilor predictibilitate. Pentru că atunci când îi zăpăcești de cap cu schimbări ale Codului fiscal și ale legislației cu impact economic la fiecare săptămână și mai și revii pe urmă cu ordonanțe de corectare, așa cum se întâmplă în ultima vreme, evident că nimeni n-o să investească. Am vrut transparență, am redus birocrația și am început, de voie și uneori de nevoie, proiecte de reformă în sistemul de sănătate, în cel de educație și în domeniul muncii, al protecției sociale, am venit cu măsuri pentru a stimula crearea de locuri de muncă. Am lăsat economia și statul într-o situație bună, am lăsat bani la buget, am lăsat bani la companiile de stat, pentru ca ele să poată investi și să se poată dezvolta“. Acum, oamenii văd singuri că le cresc ratele la bancă, că au crescut un pic salariile, dar din cauza creșterii inflației, puterea de cumpărare a scăzut. Mai mult, într-o perioadă în care economia crește, guvernul se îndatorează ca să poată să-și acopere cheltuielile. „Suntem într-o situație paradoxală în care economia merge bine, dar noi ne împrumutăm, ca să plătim cheltuielile. Acesta este rezultatul incompetenței. Unii oameni nu s-au dus acolo ca să rezolve problemele țării, ci propriile probleme“, crede Cioloș.

Despre pensii

Dacă proiectul PSD e pus în aplicare, riscul e să nu crească în mod real pensiile. Creșterea propusă de PSD se face pe datorie, avertizează și Dacian Cioloș.

„Partidele vin și pleacă, dar contribuabilul rămâne și tot el va trebui să scoată bani din buzunare pentru a plăti datoriile pe care cei aflați la putere acum le fac în numele țării. Noi propunem măsuri economice care să susțină adaptarea și să stimulăm creșterea durabilă a salariilor“, mai spune Cioloș.

„Va fi nevoie de niște reforme nu doar legislative, ci și în Constituție. Altfel, apar derapaje, sunt politicieni care în spatele ideei că ei au fost aleși au pus mâna pe instituțiile statului și le folosesc în nume personal“, subliniază Cioloș.

Alianțe electorale?

În opinia fostului premier, este foarte probabilă crearea unor alianțe: „Va fi nevoie de alianțe. Noi suntem deschiși să colaborăm cu cei care împărtășesc principiile și valorile pe care le împărtășim și noi“.

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.