POLITICĂ

Dacian Cioloş: „Pentru România e o foarte bună oportunitate să revedem și să restructurăm sectorul agroalimentar”

„Pentru România e o foarte bună oportunitate să revedem și să restructurăm sectorul agroalimentar, întărind capacitatea de producție și de comercializare locală, și să exportăm cât mai puțină materie primă”, a declarat președintele PLUS, Dacian Cioloș, lider al grupului Renew Europe în Parlamentul European, vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24.

„Pentru agricultură, lucrul cel mai important acum este să putem susține financiar agricultorii ca să își continue activitatea de înființare și de întreținere a culturilor. În măsura în care agricultorii vor putea să își facă treaba, să întrețină culturile, să le recolteze la timp, putem salva o mare parte din producția agricolă. Sunt zone afectate de secetă unde fermierii vor fi sprijiniți, vor fi despăgubiți. Pentru România e o foarte bună oportunitate să revedem și să restructurăm sectorul agroalimentar, întărind capacitatea de producție și de comercializare locală, și să exportăm cât mai puțină materie primă: grâu, porumb, să procesăm alimentele în țară ca să ținem valoarea adăugată în țară pentru că această criză ne-a arătat cât de important este sectorul agroalimentar pentru astfel de situații de criză”, a spus liderul PLUS.

Întrebat dacă ne putem aștepta sau nu la o criză alimentară, Dacian Cioloș a răspuns: „Evident, există întotdeauna un astfel de risc pentru că la nivel mondial mai multe țări au fost afectate de această criză a coronavirusului care a oprit activitatea economică și asta are repercusiuni și asupra sectorului agroalimentar. Dar oricum va trebui să ne pregătim pentru anii viitori pentru transformări profunde în agricultură pentru că, așa cum am spus, prioritatea aceasta de reducere a impactului practicilor agricole asupra mediului, introducerea noilor tehnologii digitale în agricultură vor fi provocări și pentru agricultura din România, dar pot să fie și oportunități dacă ne pregătim din timp pentru asta”.