Dacian Cioloș: „Prioritatea mea rămâne România”

În urma interviului acordat azi, Dacian Cioloș vine cu precizări pe pagina oficială de socializare:

„Azi, într-un interviu, răspunzând la o întrebare, am spus că intenționez să candidez la alegerile europarlamentare. Vreau să fiu clar: oriunde și oricând aș candida, prioritatea mea rămâne România și situația de aici. La asanarea situației de aici vreau să contribui și acesta este motivul pentru care intru în politică.
Pe de altă parte, am fost acuzat în mai multe rânduri că nu am curajul confruntării electorale. În consecință, am decis că voi participa în calitate de candidat la primele alegeri în care partidul pe care vrem să-l formăm va avea candidați.

Primele alegeri sunt cele Europene. În trecut Parlamentul European a fost un refugiu pentru tot felul de rude și pile ale șefilor și baronilor din partide. De asta contăm atât de puțin la nivel European. Trebuie să fim o forță în Europa. Oameni foarte buni trebuie să ne reprezinte și la Bruxelles. Reforma clasei politice românești trebuie să se întâmple peste tot și primul pas pe care îl putem face e la Bruxelles.

Însă cele mai importante alegeri pentru noi vor fi localele și parlamentarele din 2020. Atunci se poate transforma România!”

sursa: facebook

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.