Dacian Cioloș: PSD nu e un partid politic. E o adunare de oameni cu interese care au capturat statul ca să își atingă obiective personale sau de grup

Președintele PLUS, Dacian Cioloș, respinge orice fel de colaborare cu PSD, despre care afirmă că nu este un partid politic, ci „o adunare de oameni cu interese care au capturat statul ca să își atingă obiective personale sau de grup”, pentru care se folosesc de resursele statului. În cadrul unui interviu pentru HotNews, alături de liderul USR, Dan Barna, Dacian Cioloș a insistat asupra găsirii unei soluții cât mai repede pentru înlăturarea actualei guvernări și coagularea unei noi majorități politice, subliniind că, „dacă lucrurile continuă așa, cu cât trece timpul, cu atât vom plăti mai scump aceste greșeli”.

„Din păcate, PSD nu e un partid politic. E o adunare de oameni cu interese care au capturat statul, ca să își atingă obiective personale sau de grup, și pentru asta se folosesc de resursele statului pentru a mitui oameni și fac asta nu doar folosind aceste resurse, dar antanând inclusiv datorii pentru generațiile care vin. Salariile și pensiile plătite și promise acum sunt plătite cu bani de împrumut, pe care o să îi plătească generațiile care vin, cu bani luați foarte scump pe împrumut.

România are dobânda cea mai mare pe creditele pe care le angajează Guvernul, pe toată zona asta europeană. România, de când e PSD la guvernare, împrumută cu peste 5% dobândă. Ăsta e PSD, nu mi se pare că îl putem numi partid politic în adevăratul sens al cuvântului”, a spus Dacian Cioloș.

Întrebat ce fel de economie intenționează să construiască dacă va câștiga alegerile parlamentare, Dacian Cioloș a subliniat că „Un cuvânt auzit sistematic din 2016 e «predictibilitate». Oamenii de afaceri, antreprenorii sunt un element-cheie pentru dezvoltarea economică și ne-am dori să fim un partid în care antreprenorii să aibă încredere – vom putea finanța școli, spitale, infrastructură dacă vom avea o economie care produce. În momentul de față, noi consumăm pe bani de împrumut. Încrederea antreprenorilor în stat e una esențială și, ca ei să aibă încredere, guvernarea trebuie să fie una predictibilă, să asigure claritate, transparență, reducerea birocrației. Statul trebuie să sprijine mediul antreprenorial ca să investească, să creeze locuri de muncă.

Dacă vom avea investiții și vom crea locuri de muncă, vom avea și contribuții la bugetul de stat și atunci o să putem reforma educația, sănătatea și politicile de asistență socială. Suntem în situația în care, prin politicile de asistență socială prost orientate, finanțăm oameni cărora nu le oferim oportunități de a găsi un loc de muncă, iar antreprenorii din România caută soluții ca să aducă străini să lucreze.

În primul rând predictibilitate, claritate în politicile fiscale, politici fiscale care să încurajeze crearea locurilor de muncă, mă gândesc la modalități prin care, pentru primii cinci ani de activitate profesională, costurile cu acel loc de muncă să fie mai reduse. De asemenea, va trebui să clarificăm și situația pensilor speciale, să le eliminăm, iar celor care au ieșit la pensie înainte de 60-65 de ani să le creăm posibilitatea să continue să lucreze cu politici fiscale și costuri ale activității profesionale respective mai reduse pentru a asigura forța de muncă de care avem nevoie. România e în deficit de forță de muncă, iar noi cheltuim bani pe politici sociale care nu sunt eficiente. Sărăcia crește în România în ciuda modului în care se aplică aceste politici sociale”.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.