ACTUALITATE, POLITICĂ

Dacian Cioloş: România poate fi între primele şapte state beneficiare ale bugetului european

“Odată cu prezentarea planului de relansare economică al Comisiei Europene, văd pentru România o şansă istorică de dezvoltare în următorii ani pe care niciun politician de la Bucureşti nu mai are voie să o rateze.

România va primi aproximativ 33 de miliarde de euro prin intermediul Planului european de relansare post-criză, despre care am vorbit azi în plenul Parlamentului European, felicitând Comisia. Pe lângă aceste fonduri speciale de relansare, ţara noastră va beneficia şi de peste 40 de miliarde de euro prin intermediul programelor din Cadrul Financiar Multianual, ceea ce face ca fondurile europene disponibile pentru România în următorii 7 ani să se situeze la un nivel fără precedent, de peste 70 de miliarde de euro.

Planul de relansare european are în total o valoare de 750 de miliarde de euro. Acest pachet se adaugă peste un Cadru Financiar Multianual revizuit şi duce disponibilul financiar al Uniunii pe următorii 7 ani la peste 1.850 de miliarde de euro.

România poate fi între primele şapte state beneficiare ale bugetului european. De data asta, trebuie să ne asigurăm că aceşti bani ajung în bugetul ţării şi nu în buzunare nelegitime. Trebuie ca la conducerea ţării să avem în următorii ani guvernanţi cinstiţi, pregătiţi şi responsabili şi o administraţie publică puternică, pricepută să pregătească absorbţia acestor fonduri cât mai bine şi să investească miliardele de euro pe care le vom avea la dispoziţie în beneficiul cetăţenilor şi în economia reală.

Trebuie ca politicienii să uite de promisiunile populiste şi afacerile făcute pentru interesul propriu şi să acţioneze pentru binele cetăţenilor români!

Deciziile care se iau acum la Bruxelles vor şlefui calea Europei pentru următorii 20-30 de ani şi, dacă suntem pregătiţi, România poate fi printre câştigătorii acestei crize”.