Dan Barna (USR): Scrisoarea avocatului lui Donald Trump către Klaus Iohannis nu are consistență politică, pare dictată de Liviu Dragnea și Antena 3

Rudolph Giuliani, avocatul președintelui american Donald Trump, fost primar al oraşului New York și fost procuror general, a transmis o scrisoare lui Klaus Iohannis  în care cere verificarea protocoalelor încheiate între Parchetul Genral și SRI, apreciind că aceste protocoale subminează statul de drept. De asemenea, acesta îndeamnă Guvernul României se înființeze o comisie independentă, formată din judecători internaționali și experți legali, care să examineze originile protocoalelor secrete şi impactul lor asupra Parchetului General şi a judecătorilor. Pe baza rezultatelor, comisia independentă ar putea face recomandări pentru ca  aplicarea legii să fie întărită în România.

,,Dragă domnule preşedinte Iohannis, 

Vă scriu ca să îmi exprim îngrijorarea în legătură cu prejudiciul continuu adus statului de drept în România, comis sub pretextul aplicării cu eficienţă a legii. Acest prejudiciu afectează negativ, în mod direct, cursul investiţiilor străine directe în România, deoarece niciun investitor raţional nu ar investi într-un loc în care domnia legii şi sistemul legal fac subiect al manipulării făcute de cei de la putere”.

Luările de poziție, din partea opoziției, privitor la această scrisoare, nu au întârziat să apară în spațiul public. Astfel, Dan Barna, liderul USR, a reacționat declarând pentru Mediafax că scrisoarea nu are consistență politică și e de așteptat să apară scrisori și de la frizerul președintelui american.

Aştept cu înfrigurare şi aşteptăm toţi timpul când va veni şi scrisoarea frizerului domnului Trump. Sunt convins că şi preşedintele Iohannis aşteaptă cu îngrijorare mesajele devastatoare care urmează probabil să vină de la frizerul şi apoi de la bucătarul lui Donald Trump criticând activitatea domnului Augustin Lazăr. Această scrisoare nu are nicio consistenţă din punct de vedere politic. Scrisoarea pare dictată de Liviu Dragnea şi Antena 3. Poziţia SUA a fost în repetate rânduri exprimată de mesajele Departamentului de stat şi ale Ambasadei SUA la Bucureşti şi este exact în direcţia contrară a dictării pe care domnul Juliani a decis să o semneze” a declarat Dan Barna.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.