ACTUALITATE

Daniel Suciu: PSD susţine în continuare alegerea primarilor într-un singur tur

Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale, a declarat, duminică, la Brăila, că PSD susţine în continuare alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin.

Întrebat într-o conferinţă de presă la Brăila legat de declaraţiile preşedintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, care a spus că şi-ar dori alegerea primarului în două tururi de scrutin, vicepremierul Daniel Suciu a spus:

„Susţinem în continuare alegerea primarilor dintr-un singur tur. A fost o dezbatere şi în Parlament. Lucrurile rămân, din punctul nostru de vedere, aşa cum sunt acum. Pe orice partid, indiferent cum îl cheamă, îl votează oamenii şi mărimea unui partid este dată de susţinerea oamenilor. Din fericire pentru PSD, acest partid este unul mare, pentru că oamenii îl votează”, a spus ministrul Dezvoltării Regionale, care e şi vicepremier.