Darul oferit de iubire alungă singurătatea

Autor: Wilhelm Danca

Darul pentru susținerea celor nevoiași din comunitate poate fi făcut în multe feluri. Mai întâi există așa numitele „daruri cu bombăneli”. Ele sunt susținute de invidia și criticile la adresa aproapelui în sărăcie sau în mizerie. Exemplu: nu-mi place să fac pomană cerșetorilor care stau în fața bisericii. Pentru că sunt leneși, pentru că își merită soarta, pentru că s-au învățat cu mâna întinsă etc. Cu toate acestea, trec peste nemulțumirea mea și le dau ceva.
În al doilea rând există „darurile făcute de rușine”, motivate de competiția cu alte persoane. Cine este mai bine văzut în public este intenția de bază a donațiilor. Exemplu: o familie oarecare nu vrea să fie considerată că stă mai rău decât altele și face aceleași cadouri la biserică sau la diferite ONG-uri de binefaceri.
În al treilea rând avem așa zisele „daruri calculate”. Astfel, se fac donații cu scopul de a obține anumite avantaje.
În fine putem să întâlnim persoane care fac daruri din iubire. Este vorba de iubirea recunoscătoare. Acesta este „darul iubirii” pe care îl laudă Isus în evanghelia de azi, 11 noiembrie 2018.
Darul făcut din iubire față de Dumnezeu, care a fost atât de generos cu noi în Isus Christos, este darul aducerii de mulțumire. Un dar rar în zilele noastre! Este darul care ilustrează că verbul „a fi” (om) contează mai mult decât verbul „a avea” (averi). Într-adevăr, dacă dai din iubire, ceea ce dai nu se mai termină niciodată. Iubirea donatoare instituie o relație între cel care dă și cel care primește. Oamenii trec din categoria beneficiarilor de bunuri materiale în categoria celor care se bucură de adevărurile spirituale și existențiale. Domnul Isus o laudă pe văduvă tocmai pentru că a dat tot ceea ce avea. Cu alte cuvinte darul este autentic în măsura în care îl costă viața pe cel care îl oferă.
Urmând spiritul Evangheliei de astăzi putem să ne dăm seama că oamenii cu „dare de mână” sunt de două feluri. Unii sunt bogați și dau pomană ca și cum ar fi oamenii cei mai săraci. Alții sunt săraci și fac donații ca și cum ar fi cei mai bogați dintre bogați. Nu este importantă cantitatea care se dă, ci inima cu care se dă. Darul autentic ne scoate din izolare, din singurătatea lucrurilor materiale și ne deschide spre ceilalți, spre Dumnezeu.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.