Datini și obiceiuri de Sfântul Ilie

Ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, Sfântul Ilie provoacă tunete, trăsnete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile, hotărăşte unde şi când să bată grindina. Sfântul Ilie este cunoscut şi ca patron spiritual şi protector al aviatorilor români.

Mare făcător de minuni în timpul vieţii şi după ce s-a urcat la cer într-un car de foc, proorocul Ilie a primit de la Dumnezeu puterea de a „deschide şi a închide cerurile”. Creştinii ortodocşi îl cinstesc în fiecare an la 20 iulie şi îl consideră ocrotitorul recoltelor, sfântul care aduce ploaia, dar şi divinitatea care, mâniată de oameni, aruncă grindină şi trasnete.

Legenda Sfântului Ilie este cu totul atipică: un muritor care s-ar fi făcut vinovat de păcate foarte mari, printre care cel de a-şi fi omorât părinţii după ce a fost ispitit de diavol, s-a căit şi a primit iertarea lui Dumnezeu. A fost ridicat la Ceruri şi de atunci cutreieră norii cu o căruţă cu roţi de foc, trasă de cai înaripaţi (doi sau patru) şi trăsneşte dracii cu un bici de foc.

Biserica Ortodoxă cinsteşte vineri pe Sfântul Ilie Tesviteanul, unul dintre marii proroci ai Vechiului Testament.

În calendarul crestin-ortodox sfântul este pomenit pe 20 iulie pentru ca prin rugăciune şi puterea încredinţată de Dumnezeu a provocat secetă cumplită din Israel şi apoi a adus ploile care au salvat poporul de la pieire.

Sfântul Ilie Tesviteanul era apărător înflăcărat al credinţei în Dumnezeu şi unul dintre profeţii Legii Vechi şi locuia dincolo de Iordan, în cetatea Tesve, iar de la denumirea acestei localităţi se trage şi numele său.

El a trăit, cu 850 de ani înainte lui Iisus Hristos, pe vremea lui Ahab, regele evreilor, care s-a căsătorit cu Isabela, o prinţesă feniciană din Sidon, care se închina zeului Baal.

Ahab, preţuind frumuseţea femeii mai mult decât credinţa în Dumnezeul unic al iudeilor, şi-a obligat poporul să se închine zeului Baal. Aceste fapte au atras mânia divina şi Dumnezeu i-a încredintat lui Ilie misiunea de a-l mustra pe rege.

Sfântul Ilie a readus poporul lui Israel la credinţa în Dumnezeu şi a înlăturat cultul zeului sirian Baal. La încheierea activităţii sale profetice, Ilie a fost luat cu trupul la cer, într-un car de foc. Este considerat sfântul care mijloceşte înaintea lui Dumnezeu pentru a aduce ploaie pe pământ

Poporul român are mare evlavie la acest sfânt proroc, fapt pentru care în Patriarhia Română există numeroase lăcaşuri de cult care îl au ca patron spiritual.

În credinta populară se mai spune că demonii fug din calea lui şi vin pe pământ, unde se ascund sub copaci sau chiar în trupurile unor animale. Una dintre superstiţiile legate de Sfântul Ilie este aceea că dacă tună şi fulgeră oamenii trebuie să îşi facă semnul crucii, pentru că Dumnezeu i-a dat voie Sfântului Ilie să lovească orice pentru a doborî demonii, mai puţin crucea. În tradiţia populară, aceasta este o zi de care mulţi oameni se tem. Ca divinitate solară Sfântul Ilie provoacă tunete, trăsnete, ploi torenţiale şi incendii. Se mai spune că cine munceşte în această zi îl mânie pe Sfântul Ilie, care trimite asupra oamenilor trăznete, grindină şi ploi.

 

 

 

sursa: cuvântulortodox

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.