ACTUALITATE, ECONOMIC

De astăzi, salariul minim creşte cu 18% în agricultură şi în industria alimentară. Tot de azi firmele pot majora voluntar salariul minim cu 200 de lei, fără taxe

Guvernul şi Parla­mentul au ini­ţiat şi aprobat cel puţin opt mo­dificări legis­lative cu impact pe piaţa muncii în primele cinci luni din 2022, arată o sinteză realizată de ZF. Creşterea salariului minim cu 18%, până la 3.000 de lei pentru cei 300.000 de angajaţi din agricultură şi din industria alimentară, este una din­tre cele mai importante modifi­cări, care intră în vigoare astăzi, 1 iunie 2022. Totodată, începând de astăzi, angajatorii pot creşte, cu 200 de lei net, salariul angajaţilor încadraţi la nivelul minim, fără a plăti taxe suplimentare la stat până la finalul anului.

„Am avut şi în perioada 2017- 2018 astfel de modificări care au făcut ravagii în toate domeniile, cum a fost transferul de contribuţii, creşterile de salarii minime, creşteri de salarii bugetare, iar unele nu au fost foarte inspirate. E acelaşi dezmăţ ca atunci. Majorarea voluntară a salariului minim cu 200 de lei de acum mai mult încurcă decât să rezolve probleme, e o formă de a încerca majorarea salariului minim fără să fie obligatorie, iar de la finalul anului să se facă majorarea efectivă. Este şi discriminatorie, pentru că dacă ai 1 leu peste salariul minim, nu poţi beneficia de facilitate“, a spus consultantul fiscal Emilian Duca. ZF a realizat o sinteză a principalelor modificări legislative cu impact pe piaţa muncii care au intrat în vigoare în acest an.

sursa zf.ro