De ce îl acuză DNA pe Mircea Drăghici, trezorierul PSD?

Trezorierul PSD, Mircea Drăghici, a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA pentru că şi-ar fi însuşit 380.000 de euro din subvenţiile acordate pentru PSD. Documentul arată că banii i-a folosit pentru plata unui imobil.

”În calitate de trezorier al unui partid, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești aparținând formațiunii politice respective, suspectul și-ar fi însușit suma de 380.000 euro prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil, având un caracter simulat, folosind astfel suma de bani provenită din subvenții în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, respectiv pentru plata parțială în proporție de peste 2/3 a unui imobil.

Concret, suspectul îndeplinește funcția de trezorier al unui partid, exercitând, în această calitate, atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și sumelor de bani provenite din fonduri publice sau private.

În exercitarea funcției de trezorier, în cursul lunii februarie 2018, suspectul împreună cu o persoană din familie, a negociat și a convenit să achiziționeze, de la un vânzător, un imobil având o valoare de circulație de peste 500.000 euro, pe care să-l achite, în parte, cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier, și în parte, cu fonduri proprii.

Promisiunea de vânzare cumpărare dintre proprietarul imobilului și persoana din familia suspectului, dar și contractul de închiriere dintre același proprietar și formațiunea politică s-au încheiat in aceeași zi, 15.02.2018, pentru același imobil.

Contractul de închiriere fusese încheiat pentru o perioadă de 10 ani ( începând cu data de 01.03.2018 până la 01.03.2029), valoarea totală a chiriei fiind de 380.000 euro ce urma să fie achitată după cum urmează: suma de 38.000 euro în termen de 5 zile, iar restul sumei în tranșe de cel puțin 19.000 euro pe lună timp de 18 luni.

În realitate, întreaga contravaloare a contractului a fost achitată în avans, într-un interval de timp de 5 luni din sume de bani provenite din subvenția acordată formațiunii politice în baza Legii nr. 334/2006, privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.”

Adică domnul Drăghici a luat de la fiecare român și a băgat-o în buzunarul propriu, folosind un contract de închiriere umflat. Simplu.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.