OPINII

De ce mai cred în România?

Istoria o fac eroii. Ceilalți o comentează de pe margine. În 1989, românii au pus capăt comunismului prin curajul tinerilor de-a striga: „Libertate”. Astăzi, în numele egalității și al conformismului social s-a dat dezlegare la cenzură.
Președinții unor țări democratice (precum Donald Trump), filozofi vocali (precum Jordan Peterson),
jurnaliști incomozi (ca Piers Morgan sau Traian Ungureanu), artiști curajoși (un Cristi Puiu, bunăoară) sunt boicotați, contestați vehement, ridiculizați ori chiar eliminați de pe platformele social-media. O majoritate tăcută ridică din umeri.
Diversitatea înseamnă uniformitate. Dizidența față de corectitudinea politică a devenit riscantă: îți pierzi slujba, influența, reputația. Tropăiala rinocerilor zguduie noua plantație ideologică.
Viața publică e golită de oameni temerari, talentați și sclipitori. Disprețul pentru instituțiile tradiționale pustiește inima și înveninează sufletul celor mai tineri.
Libertatea înseamnă nu doar exprimarea neîngrădită a opiniilor, ci și independență financiară sau oportunitatea unei creșteri economice pentru cât mai multe afaceri, familii și persoane. Cei mai mulți români au părăsit mlaștina sărăciei prin vama Borș, Nădlac sau Otopeni. Unde s-au realizat? Departe de casă, de părinți, de mormintele strămoșilor. Prețul plătit? Mariaje destrămate, îndepărtarea de Dumnezeu, înstrăinarea de țară. Astăzi, mulți și-ar dori să-și vadă copiii și nepoții mai aproape de cumințenia și înțelepciunea de odinioară…. Văzând criza spirituală a Occidentului, mulți înțeleg că Europa de Est are ceva prețios de oferit lumii întregi: credința, decența și rostul unei vieți înfrumusețate lăuntric.
De ce mai cred în România? Răspunsul l-am găsit în surâsul părinților care-și suflecă mâinile pentru a-și crește copii în spiritul libertății, al modestiei și al demnității. Răspunsul l-am aflat în faptele care ridică o școală, o stradă, un oraș, o comunitate. Răspunsul l-am primit de la cei care nu cer privilegii, pensii speciale și nici nu caută fenta ori scurtătura.
Oricât de neverosimil ni s-ar părea, mai există milioane de români generoși și credincioși — compatrioți care se salută cu un „Doamne ajută” și încă mai cinstesc istoria unui neam încercat. Mai sunt conaționali care nu ignoră jertfa lui Brâncoveanu, sacrificiul lui Horia sau geniul lui Eminescu, nici isprăvile dorobanților din 1878 ori curajul țăranilor din 1917, când armata Regelui Ferdinand a redat poporului slobozenia.
Mai avem încă oameni demni. Ei nu cerşesc mila nimănui, ci îşi câştigă singuri pâinea. Îi veți găsi oriunde, dar nu în aristocrația bugetară a tăietorilor de frunze. Valorile lor? Onoarea, dreptatea și frăția. Românii liberi și puternici n-au dezertat niciodată.