De ce nu putem face dreapta la semafor, domnule primar?

Traficul în municipiul Bistrița este tot mai greoi. Arterele principale sunt tot mai aglomerate și asta se simte tot mai mult în ultimul timp. Sigur că măsurile pentru a avea un trafic bun se iau din timp, fie că vorbim de sisteme de parcare eficiente sau de o organizare bună a circulației prin dezvoltarea transportului public sau a deschiderilor unor noi artere, modernizarea celorlalte. Din nefericire nici lucrurile simple nu sunt aplicate sau mai mult, ceea ce a fost bine, a fost anulat. Un exemplu îl avem la Piața Decebal unde a dispărut posibilitatea de a face dreapta spre strada Ursului. Semaforul intermitent a fost desființat, iar șoferii așteaptă câteva minute suplimentar. Inutil, bineînțeles.

Micile reglementări pot face multe dacă sunt aplicate inteligent. Multe țări, orașe europene, au reușit să fluidizeze traficul prin simpla măsură prin care ai posibilitatea să faci dreapta la semafor, după cedarea trecerii celor de pe drumul cu prioritate. Vecinii noștri din țările fostei Iugoslavii aplică această idee. În SUA sistemul acesta a dus la fluidizarea cu aproape 20% a traficului.

 

Recommended For You

1 Comment

  1. Pentru ca cei ce se ocupa de trafic, daca ar fi fost inteligenti, ar fi lucrat in privat. Mai avem semafoarele cu buton. Ziua la Policlinica traficul e oprit la 30 de secunde. Putea fi mai rar, dar nu e chiar rau. In schimb, noaptea sau in weekend, cand nu circula nici masinile prea des, butonul isi face efectul dupa minute bune de asteptare inutila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.