OPINII

De ce nu sunt naționalist în România de azi?

Aș fi fost naționalist în 1791, 1848, 1892 sau 1914? Aș fi naționalist român azi, dacă aș fi basarabean? Cu siguranță.
De ce nu sunt naționalist în România de azi?
Fiindcă văd naționalismul ca pe ceva asertiv, revendicativ, revoluționar chiar – or acest lucru nu-și are sensul în România de azi, mai românească decât oricând. Dimpotrivă, el se poate lesne converti în antieuropenism, care pentru mine e sinucigaș și înseamnă, de fapt, antiromânism.
Națiunea noastră e așezată, mare, în cel mai bun context geopolitic, profitând în fiecare zi de ancorarea sa în UE și NATO. Relele sale vin din corupția internă, nu de la străini.
Nu ne-am chinuit toată istoria noastră să ne rupem din Orientul despotismului și fărădelegii, de sub spectrul Rusiei și Turciei, și să ne occidentalizăm, ca astăzi să devenim antioccidentali, făcând astfel jocul dușmanilor Europei, Rusia și Turcia, aceste țări care, deși sunt cu un picior în Europa, nu vor putea fi niciodată cu adevărat europene, și sunt de aceea animate de complexe contrare de ură și jind la adresa Europei.
Iată de ce naționalismul românesc e azi antinațional, adică face rău intereselor României, care sunt la Vest.
Asta nu înseamnă că nu trebuie să ne apărăm lucid și patriotic interesele în UE, să ne păstrăm identitatea și să ne occidentalizăm cu discernământ, luând ce e bun din Vest și ignorând stângismele la modă.
Explic asta de când am început această pedagogie benevolă în spațiul public, și voi repeta periodic acest mesaj, spre disperarea extremiștilor de ambe semne.
Adrian Papahagi, profesor universitar la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca