OPINII

Decența, în vremuri de criză

Adrian Cioroianu

Acum câteva zile, am primit – din partea unei edituri – propunerea de a participa la un volum colectiv relativ amalgamat, despre ce cred unii oameni (de la medici la profesori până la artiști, preoți etc.) despre “acest flagel contemporan”, coronavirusul adică.
Primul meu gând a fost că acești oameni/editori ori glumesc, ori se grăbesc – nu glumeau, dar chiar se grăbeau, pentru că doreau textul meu până pe data de 6 aprilie (!).

Eu am cam scris aici ceea ce cred: că, înainte de a fi mai bine, va fi oleacă mai rău. Nu am expertiză medicală, ascult ce spun oamenii de știință, nu astrologii etc., dar logica și ceva antecedente istorico-epidemiologice (de pe vremea războiului Atena vs. Sparta și până mai deceniul trecut) mă fac să cred că noi, acum, în cazul Covid-19, suntem mai aproape de începutul poveștii decât de finalul ei. Eu știu că va fi mai bine, dar decent mi se pare să recunosc și că eu NU știu când va fi mai bine.

Pe de altă parte, n-am vrut să par că-i sperii pe cei ce mă invitau, drept care le-am spus că nu cred că un volum se face de pe o săptămână pe alta. Corespondentul meu a revenit imediat: îmi mai puteau acorda câteva zile în plus, dar nu multe, pentru că volumul trebuie să apară până la jumătatea lunii aprilie (!), ca să fie de ajutor viitorilor cititori (!).

În plus – mi s-a mai comunicat, alături de numele unor posibili co-semnatari -, acesta va fi doar un prim volum, pentru că un al doilea volum va apărea “la un an după Covid-19” (!). Am vrut să întreb cam când se estimează că să va împlini acel an de după, dar m-am temut că interlocutorul mă va lua în serios și chiar o să-mi ofere vreun termen. “Ok. Vorbim la volumul doi. Părerea mea e că vă grăbiți” – am mai zis, și asta a fost.

Este pentru prima dată când aștept un volum 2 fără să am de gând să citesc volumul 1.