Demisie în PMP. Scrisoare deschisă a unui deputat

De apreciat. Deputatul PMP, Doru Coliu, si-a dat demisia din toate funcțiile deținute în partid. Un gest ptin care arată care e normalitatea în politică: greșelile trecutului trebuie asumate.

SCRISOARE DESCHISĂ

„Cred că niciunui om nu îi este ușor să-și recunoască greșelile, căderile fundamentale din viața sa. Unele situații și fapte aș vrea să nu fi existat vreodată, să nu-mi fi întunecat existența și mai ales cei mai frumoși ani ai tinereții. Îmi este greu chiar să rememorez unii ani, care mi-au fost calvar și coșmar. I-am vrut uitați pentru sufletul meu și pentru toți cei dragi mie.

Recunosc rușinat și ruinat emoțional că o greșeală din trecutul meu mă caută astăzi prin presă, precum o nălucă. Recunosc că, în urmă cu douăzeci de ani, din prea multă credulitate și naivitate, am fost antrenat într-o situație regretabilă și am suferit o condamnare penală pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune. Mi-am ispășit pedeapsa prin detenție, unde din cauza tratamentelor inumane și „corecțiilor” fizice de care am avut parte, am fost foarte aproape de obștescul sfârșit. Rememorând, încropesc cu sentimentele de groază de atunci aceste rânduri…

Nu cerșesc mila nimănui! Am stat spășit în fața judecății justiției, am plătit cu libertatea și aproape cu viața, regret câte zile voi mai avea această greșeală a trecutului și a imaturității mele de atunci. Am învățat însă din această eroare, din propria cădere și disperare, am înțeles definitiv că doar prin muncă, trudă, demnitate și sacrificiu poți răzbi în această viață, doar astfel poți răzbi și izbândi. M-am reabilitat, ridicându-mă din propria cenușă, mi-am întemeiat o familie de care sunt mândru, mă consider astfel recompensat, binecuvântat, și am redobândit respectul semenilor mei. Încurajările și îndemnurile celor din jur m-au determinat să fac pasul către politică, iar voturile pe care le-am dobândit din partea românilor din Diaspora reprezintă pentru mine o izbăvire, aici, pe pământ.

Vă cer iertare tuturor celor pe care v-am dezamăgit, ascunzându-vă singura greșeală din trecutul meu și îndeosebi domnului Președinte Traian Băsescu, domnului Președinte Eugen Tomac și colegilor mei din diaspora. Îmi pare rău pentru situația în care pun astăzi Partidul Mișcarea Populară, pe toți colegii mei, care oricum reprezintă o țintă prioritară pentru actualii guvernanți. Am crezut tot timpul, în interiorul meu, că mi-am ispășit această greșeală a tinereții și am considerat că voi putea fi tratat în măsura realizărilor mele de astăzi. Îmi doresc ca această greșeală să nu vă vulnerabilizeze, mai ales pe voi, colegii și prieteni mei din Partidul Mișcarea Populară și familia Diaspora, din care fac parte… Îmi pare nespus de rău!

Vă aduc la cunoștință, pe această cale, că demisionez din toate funcțiile deținute în Partidul Mișcarea Populară. Înaintea judecății divine, de care vom avea cu toții parte, probabil într-o altă lume, mă las în seama înțelegerii și, poate, a îngăduinței voastre. Sunt doar un om care a greșit într-o etapă critică a vieții sale iar acum m-a ajuns trecutul din urmă și mă aflu din nou la momentul adevărului. Mă căiesc!

Cu regret,
Deputat Doru Petrișor Coliu”

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.