Deputatul bistrițean Doina Pană: Enervarea haștag rezist înseamnă că „de fapt noi mergem bine”

Protestele #rezist sunt o dovadă că PSD „merge bine”, spune fostul ministru Doina Pană, în prezent deputat social-democrat.

„Cu cât enervarea haștag rezist crește mai tare, asta trebuie să vă facă să înțelegeți că de fapt noi mergem bine. Acesta este semnalul”, a spus Doina Pană.

Declarația ei a fost primită cu aplauze de participanții la reuniunea femeilor PSD. Indiferent ce se vehiculează, pentru că este foarte multă minciună, din păcate, este foarte multă ură propagată sistematic, continuu, la nivelul României, noi trebuie să fim cu fruntea sus. Trebuie să apărăm guvenul pentru că cifrele spun clar, avem un program de guvernare pe care nu numai că românii l-au votat, dar care spune cu precizie ce trebuie să se întâmple şi când trebuie să se întâmple şi acest lucru se întâmplă cu exactitate. Cifrele obţinute, economice, financiare indică că, de fapt, a fost gândit foarte bine şi se întâmplă. Avem un guvern foarte performant indiferent ce se promovează în fiecare zi de cei care nu vor binele României, nu vor stabilitate în România, nu vor ca noi să prindem Centenarul în formula în care suntem”, a mai spus Pană.

Mai multe persoane s-au adunat, vineri, în faţa Pavilionului Expoziţional din Mamaia unde are loc reuniunea femeilor din PSD, cu intenţia de a protesta în momentul sosirii lui Liviu Dragnea şi a Vioricăi Dăncilă.Protestatarii au huiduit-o pe Dăncilă în momentul sosirii şi i-au strigat: ”Analfabeta” sau ”Marioneta lui Dragnea”.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.