Deși aparține Marii Britanii, Gibraltarul vrea să rămână în Schengen după Brexit

Deși aparține Marii Britanii, Gibraltar vrea să rămână în Spațiul Schengen și după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează Euronews, preluat de Mediafax. Astfel, Fabian Picardo, șeful Guvernului din acest mic teritoriu aflat în sud-vestul Europei, lângă strâmtoarea Gibraltar, a declarat că Gibraltarul trebuie să rămână accesibil pentru  statelor din Uniunea Europeană.

,,Dacă observăm alte microstate din Europa, acestea beneficiază de libertatea de circulaţie în Schengen, chiar dacă nu sunt parte integrală a sistemului de informaţii Schengen, dar există capacitatea de circulaţie rapidă între Uniunea Europeană şi aceste microstate. Ar fi logic pentru Uniunea Europeană ca vârful Peninsulei Iberice să nu fie accesibil cetăţenilor europeni? Nu cred acest lucru”, a precizat Fabian Picardo.

În teritoriul Gibraltar ce are doar 6,5 km pătrați, trăiesc mai multe grupuri etnice (spanioli, englezi, maltezi, portughezi, italieni, germani, nord-africani). Teritoriul s-a aflat sub ocupație arabă, apoi spaniolă (între secolele XV-XVIII), iar mai apoi, din 1704, acesta se află sub autonomia Marii Britanii. Teritoriul este revendicat de Spania, lângă care se află, dar în urma referendumurilor din 10 septembrie 1967 și 7 noimebrie 2002, populația a respins anexarea la Spania.

Rămâne de văzut dacă Uniunea Europeană va fi de acord ca Gibraltarul să rămână în Schengen și după Brexit.

Sursă foto: https://www.gibheli.com/gibraltar-rock/

Recommended For You

About the Author: Rusu Cristina