Despre candidați, alegeri interne și externe

Autor: Gabriel Purcăruș

Democrația românească va face un salt calitativ major în ziua în care partidele vor renunța la practică desemnării candidaților (deputați, primari, consilieri, președinte) prin aranjamente de culise sau negocieri private și vor trece la selectarea lor prin competiții interne și transparente.

Procedura ar fi simplă: fie că e vorba de alegeri parlamentare, locale sau prezidențiale – partidul anunță o perioada limitată de depunere a candidaturilor, oamenii interesați își trimit dosarul, are loc o perioada de pre-campanie, o zi de votare în plen și gata. Și fără criterii de genul „vechimea” în partid, care ar da șanse minime unui membru foarte bun în fața unor nulități vechi.

De aici ar decurge o mulțime de avantaje:
– credibilitate mai mare a candidaților desemnați în fața membrilor și simpatizanților, care pot urmări ideile acestora
– eliminarea acuzațiilor și suspiciunilor de pile, nepotisme, interese private – ăla e nepotul șefului, aia e amanta primarului, ăla și-a cumpărat postul etc.
– ar asigura implicit pregătirea candidaților interni pentru campania externă, unde nu mai e pe pile, ci pe confruntări directe cu adversarii și cu presa ostilă
– în fine, deloc de negliat, eliminarea judecării unui candidat prin asociere. Dacă ai devenit candidat în urmă unei competiții interne de partid cu reguli transparente, nimeni nu mai poate spune „ești omul lui X, deci ești ca X”

Judecata prin asociere este ori infantilă ori răutăcioasă, dar din păcate, este o realitate, deoarece mulți oameni o practică.
Este iritant să văd zilele astea cum Theodor Paleologu, cel mai competent candidat aflat în cursă, să trebuiască să răspundă mereu la acuzații de genul „Ești omul lui Băsescu”, aruncate în față în permanentă de adversari și ziariști deopotrivă. Cum ar fi fost dacă dânsul ar fi câștigat o cursa internă de nominalizare în PMP sau în alt partid? Nimeni nu i-ar mai fi reproșat nimic acum în sensul asta.

Eu sper să văd în curând această practică (a competițiilor interne) aplicată la cât mai multe partide importante.
PS 1. Am vizionat interviul domnului Paleologu cu dna Dogioiu. Pot spune că interviul a fost „framed” – adică proiectat de la început pentru a-l pune pe candidat în poziție defavorabilă. Camera a fost îndreptată în permanență spre dânsul, niciodată spre ziaristă. Dânsa a hărțuit mai ceva Vlad Țepeș, intrerupând des și atacând cu întrebări irelevante de multe ori răstălmacind spusele candidatului. Dar era oarecum de așteptat. Și aș putea spune că dl. Paleologu se comportă chiar mai bine în mediu ostil decât favorabil. Am văzut azi la lucru un profesor care a trebuit să pună la punct elevul acela recalcitrant din fundul clasei.

PS. M-am uitat și pe interviurile recente ale lui Mircea Diaconu. Omul își joacă bine rolul asumat, de cetățean indignat, de bunicuț care dorește să vadă lucrurile mișcându-se. Limbajul corporal și impresia artistică lăsată sunt foarte bune. Evita ușor confruntările, știind să eschiveze. Pare „iubibil”…Ar fi o eroare să fie subestimat.

PS. Dan Barna nu convinge. Pe lângă conținutul de idei modest (să fie bine ca să nu fie rău), nici la jocul de scenă nu impresionează. Dacă dl Paleologu impresionează prin exactitatea limbajului și continutul ideilor, iar Diaconu prin imaginea de „băiat de-al nostru”, Barna pare efectiv venit din Matrix sau ET.

Tocmai de aceea aș recomanda dl. Paleologu să îl lase în pace pe Barna et comp și să nu mai intre în conflicte deschise cu aceștia. Nu îți întrerupe adversarul atunci când greșește. Mai degrabă să vadă cum ar putea adauga ceva mai multă emoție și poveste la discursurile și ieșirile sale în public.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.