OPINII

Despre dispreț, invidie și alte boli sufletești

Mihai Neamțu
Pizma este o boală grea a sufletului. Râvnești la succesul, faima, inteligența, frumusețea sau banii celui de lângă tine.  De ce? Pentru că trăiești viața din perspectiva cantității, a agoniselii, a rapacității, iar nu a bucuriei, a slujirii și a dăruirii. Când vezi doar partea exterioară a omului (dar mai puțin rănile lui ascunse), atunci focul geloziei se aprinde și ajungi să râvnești ceea ce nu ți-a fost dat.
Prestigiul și recunoaşterea socială sunt trecătoare, în timp ce iubirea familiei e statornică, adâncă, neschimbătoare. Oameni binecuvântați cu mari realizări profesionale trăiesc uneori tragedia divorțului, drama infertilităţii sau poate un doliu prematur. Când pizmuiești, de fapt, te scufunzi în propria-ți ignoranță. Numai Dumnezeu cunoaște întregul vieții unui om, cu reușite și insuccese, cu virtuți sau păcate tăinuite.
Totul începe cu bârfa, trăncăneala, vorba sclifosită, critica nemiloasă, bombăneala sau vorbirea pe la spate. Permanentizată, invidia se metamorfozează în ură sau dispreţ (mascând făţărnicia sub chipul politeții). În formele sale patologice, invidia se manifesă ca defăimare, linşaj verbal sau fratricid.
Ranchiuna aduce pofta de răzbunare: i-o trag eu! În cartea Proverbelor se spune: „întărâtarea este crudă şi mânia aprigă, dar tăria pizmei cine o va putea îndura?” Nu întâmplător, cosmologia biblică vorbeşte despre căderea lui Lucifer prin păcatul invidiei – o prelungire subtilă a poftei pentru ceea ce nu-ţi aparţine. Cain, apoi, ucide din invidie. Iacob, fiul patriarhului Avraam, stârneşte nemulţumirea filistenilor care îi spun: „Du-te de la noi, că te-ai făcut mult mai tare decât noi!” (Geneza 26, 14). Invidia declanşează ceea ce René Girard numeşte mecanismul de identificare a țapului ispășitor.
Nu exisă leac pentru această maladie, în afara iubirii. Iar dacă nu poți practica dragostea de aproapele, atunci merită să încerci respectul minimal ori neutralitatea civilității. Putem tempera pulsiunile de iraţionalitate doar realizând că și Celălalt este un om chemat la strălucirea lui „imago Dei” — o făptură imperfectă, în care s-au revărsat nu doar hibe, ci și daruri. Să vezi talanții aproapelui e începutul iubirii de vrăjmași și al căii către desăvârșire.