OPINII

Despre generozitate și dușmanii ei

Zilele din urmă mi-au oferit privilegiul rarisim de a primi în dar sute de mesaje alese, calde și, pe alocuri, nemeritat de generoase din partea atâtor prieteni reali și virtuali. Am realizat încă o dată că oamenii au nevoie nu doar să primească afecțiune, ci și să ofere, să împărtășească din bunătatea lor, să-și dovedească lor înșile în primul rând că pot să fie buni, să fie dornici să treacă peste diferențe anterioare de opinie și să se regăsească în ceva superior și uman care îi unește.
Și pentru că nu am putut să răspund tuturor individual, iertată-mi fie neputința, voi așterne aici câteva cuvinte în chip de recunoștință față de toți cei care mi-au scris, pentru risipa lor de cuvinte alese ori de cuvinte simple, pentru capacitatea de a construi din puținul fiecăruia un munte de lucruri bune. Cred, de altfel, că acesta e singurul mod în care putem merge înainte ca societate și umanitate: nu așteptând soluții miraculoase de la un lider genial, nici măcar de la un guvern eficient și cinstit, ci contribuind fiecare, prin cuvinte și gesturi bune la marele bine comun.
Cu astfel de gânduri am lucrat în ultimele luni alături de Cristian Presură – omul extraordinar alături de care mă simt aproape nu doar pentru că suntem născuți în aceeași zi, ci și pentru convergența noastră de interese în explorarea și difuzarea ideilor despre societate și a ideologiilor care le însoțesc. Un proiect cu valențe pedagogice, deopotrivă informative și formative: dorim amândoi nu doar să facem cunoscute celor care ne urmăresc teoriile și practicile care ne-au făcut să fim ceea ce suntem, ci și să educăm un public curios în spiritul unor valori care ne țin alături și nu care ne dezbină.
Tot cu un asemenea gând propunem o nouă emisiune, deosebit de emoționantă, pentru joi, 27 mai. Este o emisiune despre antisemitism, născută dintr-o îndelungă cercetare făcută de prietenul nostru din Anglia, Marius Turda, dar și din experiența tragică a familiei sale de moroșeni-evrei din Maramureș în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Va fi o emisiune despre destine zdrobite, despre istorii uitate sau șterse violent din memoria colectivă de puterile opresive ale deceniilor din urmă. Dar va fi și o emisiune despre cât de „productivă” poate fi ura atunci când întâlnește minți debile și mijloace politice și tehnice al căror cinism este abil mascat de declarații mincinoase de iubire pentru ai săi. Despre cum distruge ura orice urmă de umanitate, și din cel care o folosește ca să-l anihileze pe celălalt pentru „vina” acestuia de a fi de altă rasă, de a vorbi altă limbă sau de a crede altfel în Dumnezeu, dar și din cel care este anihilat prin ură, devenind, dacă mai rămâne în viață, un mort viu, un cadavru ambulant.
Cât de greu se poate reconstrui umanitatea din om după ce a trecut prin proba necruțătoare a urii? Cât de ușor putem aluneca de la ura înghesuită în cuvintele aruncate iresponsabil pe rețelele sociale la amenințări sau chiar la fapte, individuale și colective, în delirul criminal despre oameni superiori și oameni inferiori, despre vinovății, păcate și trădări, despre judecăți sumare și adevăruri absolute.
Dacă îmi pot îngădui un sfat de final, el nu poate fi decât acesta: fiți vigilenți cu răsadurile urii. E o buruiană care se răspândește foarte ușor, chiar dacă pare mică și atrăgătoare la început, care acoperă, sufocă și orbește pe nesimțite. Fiți furioși, criticați, indignați-vă, revoltați-vă, dar nu urâți și nu permiteți nimănui să (vă) urască. Din ură nu există cale dreaptă de întoarcere.
Și o sugestie de film, în pregătirea emisiunii de mâine și pentru oricând altcândva: Netflix ne oferă în această perioadă documentarul „The Last Days”, mărturia răvășitoare a cinci supraviețuitori maghiari ai Holocaustului. De privit și de luat aminte, mereu și mereu, pentru ca așa ceva să nu mai fie cu putință niciodată.
Ciprian Mihali