OPINII

Despre parteneriatul civil

Autor: Teodor Baconschi
În agitația pe tema homosexualității, trebuie să gândim clar din punct de vedere istoric, spiritual și democratic.
1. Relațiile homosexuale sunt condamnate ca păcat împotriva ordinii naturale, de origină divină. Aceasta este învățătura Bisericii (în cazul nostru ortodoxă) și ea se bazează pe texte biblice, pe exegeza lor patristică, pe norme de drept canonic și pe instituirea căsătoriei heterosexuale printre cele șapte Sfinte Taine (sau sacramente) ale creștinismului tradițional. Nașterea de prunci este o bincuvântare. Familia este sacră, după modelul Sfintei Familii a Mântuitorului Hristos.
2. Creștinismul este religia soteriologică a filantropiei. Omul e creat de Dumnezeu ”după chipul și asemănarea Sa”. Toți oamenii, descendenți ai ”proto-părinților” (Adam și Eva), sunt copiii Tatălui ceresc. Relația lor ideală, prescrisă în Evanghelii, este cea de iubire, fraternitate, milă, solidaritate, iertare și îndreptare comună, prin exercițiul virtuților. Dumnezeu este Judecătorul suprem, singurul în care dreptatea și iubirea își află cumpăna perfectă. Creștinii au datoria de a se judeca pe ei înșiși, nu pe frații lor. Se face mereu distincția dintre păcat și omul păcătos de după ”căderea” originară. Poți combate păcatul, fără a-l urî pe cel care-l săvârșește. Trebuie să-l ajuți spre îndreptare, cu sfatul, prin iubire, prin rugăciune, nu prin condamnare publică sau privată. Biserica are și vocația unei abordări pastorale a homosexualilor de ambele sexe, adesea persoane botezate și suferinde, chiar dacă le propune, ca ”terapie”, abstinența (există aici un paralelism cu atitudinea magisterială față de practicile anticoncepționale).
3. Permanența de facto a homosexualității (în toate locurile și mediile sociale) a fost tolerată tacit, cu excepția regimurilor politice puritan-fundamentaliste sau totalitare, care au penalizat-o nu doar moral, ci și legal, scriind istoria unei persecuții care devine, în timpurile moderne, fondul luptei comunității LGBT pentru egalitate de tratament (deci împotriva oricărei segregări sau discriminări juridice).
4. Democrațiile occidentale post-belice au legiferat, după ample dezbateri socioculturale, principiul nondiscriminării, care a dus, în majoritatea lor, la acceptarea uniunii civile (cu scopuri patrimoniale) și la instituirea unui tabu politic corect (”delictul de homofobie”) generând un conflict cultural între comunitățile creștine tradiționaliste și o parte a societății civile. În războiul propagandistic dintre cele două tabere se folosesc adesea stereotipuri ostile: de pildă amalgamul dintre homosexualitate și pedofilie, sau – la polul opus – demonizarea secularistă a clerului ”retrograd” și ”ipocrit” (întrucât există cazuri documentate de homosexualitate, ca și de pedofilie, în rândul diverselor ierarhii ecleziastice). În context, până și cercetarea științifică despre o presupusă genă a homosexualității a fost deformată ideologic.
5. În procesul aderării României la UE, care a presupus adoptarea normelor democratice din acest club geopolitic, statul român a depenalizat homosexualitatea (reprimată sistematic în regimul comunist) și va continua să primească presiuni internaționale cu privire la reglementarea parteneriatului civil.
Cred că se cuvine să începem orice dezbatere realistă și civilizată numai după ce am meditat cu adevărat la cele cinci puncte enunțate aici. Retorica apocaliptică, anti-europeană, isterică și alimentată cu fake news nu ne va duce la niciun rezultat concludent, alterând suplimentar o viață comunitară deja subminată de carențele noastre educaționale și de ”asediul” pandemic.