DIN TRANSILVANIA

Dezbatere publică legată de noul Parc I.L. Caragiale din Cluj-Napoca

Primăria Cluj-Napoca, prin Centrul de Inovare și Imaginație Civică (CIIC) a organizat săptămâna aceasta o dezbatere publică având ca temă reabilitarea parcului Ion Luca Caragiale și a zonei adiacente, inclusiv a străzii Octavian Petrovici.

În acest cadru, a fost prezentat proiectul de transformare a parcului Caragiale, prin care vizăm inclusiv descoperirea unui tronson al Canalului Morii, dar și alte investiții în zonă pentru creșterea calității spațiului public și extinderea parcului.
Continuăm astfel dezvoltarea zonele dedicate pietonilor și a spațiilor verzi, ca elemente esențiale pentru calitatea vieții în oraș.


Propunerea prezentată pentru Parcul I.L. Caragiale în cadrul dezbaterii CIIC vizează o suprafață de 5500 mp, desființarea gardului viu și plantarea a 44 de noi exemplare de arbori, din diferite specii, inclusiv doi arbori din specia ginkgo biloba.

În noul parc se va asigura un sistem de iluminat public și arhitectural cu tehnologie LED, iar dotarea cu mobilier urban presupune: bănci pentru odihnă, coșuri de gunoi, rastele pentru biciclete, panouri cu caracter informativ privind descoperirile arheologice și istoria orașului.

În urma dezbaterii de joi, 20 februarie 2020, s-a conturat ideea păstrării actualei funcționalități a parcului, aceea de skatepark. Nu doar skaterii, ci și alți clujeni prezenți la dezbatere au cerut păstrarea în noul parc a unor elemente pentru skateri, precum obstacole, borduri sau mini-rampe, având în vedere faptul că acesta a fost practic primul skatepark din oraș. O decizie în acest sens va fi luată în urma unui workshop la care va fi invitată să participe comunitatea de skateri, dar nu numai.

Printre propunerile participanților la dezbatere se mai numără amenajarea unei căderi de apă în zonă, punerea în valoare a Canalului Morii printr-o „undă de lumină”, folosirea de materiale ecologice în parc, de tipul „green concrete”, amplasarea unei toalete publice în parc, dar și o propunere-experiment: închiderea circulației auto pe strada Barițiu în weekend, cu păstrarea circulației tramvaiului.