DIN TRANSILVANIA

Diana Morar, consilier municipal PNL: “Atât timp cât Bistrița nu va avea un primar liberal, Alianța Vestului din care sa poată face parte și orașul nostru, rămâne un vis frumos.”

Într-o postare pe contul său personal de Facebook, consilierul municipal Diana Morar, președintele OFL Bistrița-Năsăud, critică modul în care în plin sezon de iarnă,  administrația municipiului Bistrița continuă să cheltuie banii de la bugetul local pentru lucrări la pârtia de schi din Wonderland:

“Îngustimea și lipsa de viziune a administrației locale PSD-ALDE îi țin captivi în încăpățânarea de a hrăni cu bani publici, fără număr, gaura neagră a bugetului municipal, pârtia de schi cu noroi.

În timp ce primarii liberali construiesc alianțe pentru viitor demonstrând că administrația se poate face la un nivel superior performant, pentru binele cetățenilor, bistrițenii sunt nevoiți să înoate în noroi la propriu în orașul lor, îndreptându-se cu repeziciune mai degrabă spre ideea unui oraș obscur, din perioada feudală, așa cum se insistă prin teleormanizarea întregii țări.

Atâta timp cât Bistrița nu va avea un primar liberal, Alianța Vestului din care să poată face parte și orașul nostru, rămâne un vis frumos, astupat de noroiul pe care suntem nevoiți să îl înfruntăm în fiecare zi.”

sursa foto și text: Facebook Diana Morar