Diana Morar și Mihai Sărmășan, consilieri municipali PNL Bistrița: Canalizarea orașului care e la pământ arată incompetența administrației PSD-ALDE

Consilierii municipali PNL Bistrița, Diana Morar și Mihai Sărmășan, critică în termeni foarte duri pe conturilor lor personale de Facebook, situația canalizării din municipiu în urma ploilor căzute miercuri în oraș.

Diana Morar: „După amiaza, în Bistrița! Orașul s-a blocat în câteva minute. Structura canalizării nu a făcut față in mai toate zonele, in câtva timp apa inundând porțiunile de carosabil și trotuarele cu până la câteva zeci de centimetri. Rezultatul? Traficul s-a blocat și au apărut primele inundații în subsolurile blocurilor și în gospodăriile oamenilor. Mâine, urmează cea de a doua ploaie: ploaia scuzelor venite din partea administrației locale. Incompetență?”

http://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2457419117615267&id=10000041609844

Mihai Sărmășan: „DOMNULE PRIMAR, DOMNULE VICEPRIMAR, CANALIZAREA ORAȘULUI E LA PĂMÂNT !!!

Chiar dacă în cursul zilei de ieri, cantitatea de precipitații căzută pe raza municipiului Bistrița a fost una considerabilă, nu e pentru prima dată când la o ploaie mai serioasă arterele și străzile orașului nostru arată că adevărate râuri.

În ultimi ani, administrația condusă de tandemul Ovidiu Crețu-Cristian Nicolae, sprijinită de majoritatea consilierilor #PSD-#ALDE-#UDMR, nu e în stare să rezolve problema rețelei de canalizare într-un municipiu care se vrea european.

Bugetul local al Bistriței este prost gestionat, găsindu-se bani pentru investiții inutile, în timp ce problemele cu adevărat importante, sunt tratate cu indiferență maximă de cei care sunt vremelnic la conducerea orașului și pe care în astfel de situații, nu îi vedem lăudându-se cu ședințe foto încercând să rezolve urgențele orașului nostru.”

sursa: Facebook Diana Morar și Mihai Sărmășan

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.