Diaspora, sângele nostru european

Zi de zi, kilometru cu kilometru, împreună cu colegii noștri, suntem peste tot în Europa, în această perioadă, în sânul comunităților de români. Vrem să discutăm cu cetățenii români la ei acasă, oriunde ar fi, să ne spună de ce au plecat din Romania și cum își văd ei acum relația cu România. Un dialog sincer și direct este baza dorinței noastre de a-i include pe românii din diaspora în proiectul nostru de țară.

Ceea ce românii ne spun, ceea ce ne arată, poveștile lor, dar mai ales motivația lor de a se implica ne emoționează și ne motivează. Atât de mult, încât dorim să mergem peste tot, pentru a fi siguri că fiecare cetățean care dorește să ne întâlnească o poate face. Cu deschidere și căldură.

Dincolo de emoție și de motivație, conștientizăm ceva care ne rămâne în minte extrem de clar: milioanele de români din diaspora ne-au integrat în Uniunea Europeană. Ei au pus osul la integrarea României, au muncit câte 18 ore pe zi, uneori, s-au zbătut ca niște lei între job, familie și telefoane cu rudele din țară ani în șir, au răcnit de furie la incompetențele guvernelor din tară, ne-au reprezentat cu demnitate în țările europene și au contribuit intens, cu modestie și fără a-și asuma vreun merit, la integrarea României în familia europeană.

Să nu îndrăznească cineva să ia în derâdere sau să atingă în vreun fel dreptul cetățenilor români din străinătate de a-și exprima opiniile despre România și a rămâne legați de tară! Pentru că lor le datorăm deschiderea țării noastre către lume. Cum?

Prin ceea ce au trimis acasă cu mult înainte ca fondurile europene să ajungă să fie absorbite în România: munca și timpul lor au ajuns în România ca să hrănească familii. Și mă gândesc, de exemplu, la o româncă ce a avut trei joburi pe zi ca să-și poată ține copilul la studii și mama bolnavă în spitale. Și a reușit în momentul în care și-a văzut mama prezentă la ceremonia de absolvire din Barcelona a copilului său!

Și-au îndemnat, apoi, copiii lăsați acasă să meargă la studii în Uniunea Europeană, să cunoască tările democratice, să învețe ce înseamnă instituțiile democratice, să învețe respectul legii și al celui de lângă sine. Sau invers, și-au lăsat copiii crescuți în Europa să vină la facultate în România. Și mă gândesc, de exemplu, la o mamă care îi trimite acum pachet din Milano băiatului ei în Romania. Ca pe vremuri!

Au purtat, de asemenea, cultura românească peste hotare, au creat legături durabile cu cetățeni și cu instituții din alte țări. Dar poate cel mai mult, românii plecați au învățat pe pielea lor ce este democrația consolidată și au povestit apoi asta familiilor din tară. Au simțit libertatea, statul de drept, civismul atât de puternic, încât demnitatea lor este acum de neatins. Poate că acesta este cuvântul care îi caracterizează cel mai bine: demnitatea.

Nu există zi să nu întâlnim români care vor acum să se implice în ceea ce facem pentru România. Doar în Platforma România 100 avem zeci de comunități locale în diaspora care așteaptă să umple spațiul civic și politic din România! Și cum să nu fie așa, având în vedere că legătura este atât de strânsă, în ambele sensuri: aproape că nu există român care să nu aibă un copil, un părinte, un soț sau o soție caresă fie acum peste hotare. Iar în lumea tehnologizată în care trăim, comunicarea a devenit atât de eficientă, încât românii sunt mai legați între ei decât în anii trecuți.

Cei care speră ca diaspora să-și vadă de treaba ei undeva, acolo, departe se înșală! Sunt într-o mare eroare! Pentru că diaspora este sângele nostru european care acum curge în sensul întoarcerii acasă. Și de data asta românii vor decide cu demnitate cum arată casa lor.

Editorial semnat de George Gima, moderatorul Comunității RO100 Paris.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.