Dimineața celei mai lungi zile din an. Și un cutremur

Poate se apucă și doamna Firea de administrat Bucureștiul, de azi înainte. Nu știu dacă în casa din Voluntari a simțit ceva azi-noapte, dar pe noi, ăștia din București, ne-a cam zgâlțâit. Și am cam început să ne întrebăm: ce-ar fi dacă?

Poate lasă pomenile, concertele și târgurile cu sclipici și pune de-un plan de consolidare pe bune a clădirilor cu risc seismic. Or ști, oare, care sunt astea?

Și poate aduce la aceeași masă prefectura, ISU, jandarmeria și cine mai e nevoie nu ca să gazeze lumea în piață, ci ca să discute și să planifice planuri zonale, pe sectoare și cartiere de salvare în caz că… Or exista deja întâlniri periodice, serioase, cu soluții pe masă? Nu am auzit de ele; dacă da, nu ar fi rău să fim ținuți la curent.

Și poate, în ședințele alea ale lor, hotărăsc să se ocupe mai bine de administrarea și semnalizarea adăposturilor și a centrelor de prim-ajutor.

Iar profesorii noștri și diriginții poate reușesc să înțeleagă că o oră de prim-ajutor e cel puțin la fel de valoroasă ca una de română ori de matematică. Că e vorba de viața noastră, până la urmă, pentru care nu există în lumea asta metafore suficiente de cuprins și nici valori matematice de exprimat.

Dimineața celei mai lungi zile din an. Ca oricare alta, poate. Eu mă bucur că ne regăsim cu toții bine azi.

Dar poate ne gândim mai serios ce facem mai bine pentru noi și ce trebuie să facă cei pe care i-am trimis în serviciul public

Mirabela Amarandei, membru Platforma 100

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.