Diplomația vreme coronavirus
OPINII

Diplomația în vreme de coronavirus

Autor: Adrian Cioroianu

Dragi prieteni reali sau virtuali, există unele domenii de activitate publică în care contactul direct, față în față, între persoane este aproape obligatoriu. Ele sunt multe, dar amintesc aici doar trei.

[ Intelectual în vremea virusului încoronat, 40 // 21 aprilie 20 ]

● Unul este învățământul; desigur că, în condiții de criză, învățământul virtual e mai bun decât nimic, dar, în rest, paradigma educației este una fixată de milenii – relația directă dintre maestru și discipoli, care face ca învățământul să fie nu numai despre cunoaștere, ci și despre modele; în plus, maestrul și discipolii se influențează reciproc: un profesor este ajutat el însuși dacă are elevi buni, după cum un elev înflorește dacă are profesori buni. În lume, în ultimele decenii, s-au încercat tot soiul de variante: cursuri prin corespondență, cursuri prin Radio, Tele-școală, cursuri prin video-casete sau prin internet etc. – dar, finalmente, toți profesioniștii domeniului știu că cea mai bună școală se face când profesorul/învățătorul și elevii sunt față în față.
În opinia mea, niciodată școala virtuală nu o să poată înlocui școala clasică.

● Un alt domeniu este cel artistic, de la teatru la muzică clasică sau rock ș.a.; eu sunt un mare consumator de teatru radiofonic, îmi place teatrul Tv, ascult posturi de radio precum România Cultural, România Muzical, Rock FM etc.- dar, cu toate acestea, nimic nu egalează plăcerea de a vedea ca atare o piesă de teatru din sală, cu actorii în fața ta, sau de a asculta pe viu un spectacol de operă, folk-pop-rock etc. E o altă emoție, e o altă trăire, o altă experiență.
În opinia mea, niciodată spectacolele virtuale nu o să poată înlocui spectacolul clasic – dovadă, cinematograful, oricât de performant, nu a îndepărtat oamenii de teatre, ci dimpotrivă.

● Și, în fine, un alt domeniu al interacțiunii directe între oameni este diplomația. Desigur, de mii de ani se face diplomație prin depeșe, rapoarte etc. – dar, la baza acestora, mereu au fost soli, trimiși, consuli sau ambasadori. Aceștia, la rându-le, trebuie să vorbească între ei direct, pentru că atunci, mai ales, vorbesc la subiect. Prin anii 60, între Moscova și Washington a apărut primul “telefon roșu”, la care cei doi președinți puteau vorbi în timp real, pentru a preveni crizele. A funcționat, dar, pentru pași înainte, ei tot au trebuit să se întâlnească, să discute direct, face to face (vezi Reagan – Gorbaciov etc.). Azi toți președinții lumii pot, teoretic, vorbi între ei, dar vedem cu toții că diverse formate de întâlniri, bilaterale sau multilaterale (G7, G8, G20 etc.), au tot apărut, pentru că simplul contact direct, față în față, nu poate fi înlocuit.

În ultima lună, numărul ședințelor virtuale/prin net, la UNESCO, e în creștere, după cum puteți bănui. Pentru că multe proiecte sunt în derulare, pentru că o consultare e necesară, acest gen de ședințe prin internet e oricum mai bun decât lipsa oricărui contact. Dar, în același timp, cu toții resimt nevoia contactului nemijlocit, al discuțiilor punctuale și discrete, pe câte vreun culoar de recepție, înaintea unei ședințe sau după alta, la un prânz sau la o cafea etc.

Ceea ce trăim reprezintă o probă, așadar, și pentru activitatea diplomatică & consulară și, în opinia mea, ea ne va arăta că niciodată diplomația “virtuală” nu va putea înlocui diplomația clasică.